Ministerul Educatiei organizeaza selectie pentru stabilirea componentei comisiilor nationale de specialitateMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice lansează apelul pentru selecţia cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar în vederea constituirii comisiilor naţionale de specialitate (CNS) pe discipline/domenii de pregătire/activităţi educative/niveluri de învăţământ. Selecţia se desfăşoară în perioada 16 iunie – 31 august şi vizează stabilirea următoarei structuri pentru toate cele 64 de comisii naţionale: preşedinte (obligatoriu cadru didactic universitar) şi un număr de 5 – 21 membri (cadre didactice de specialitate din învăţământul preuniversitar şi universitar).

Înscrierea candidaţilor în sistemul informatic MONMedu are loc în intervalul 16 iunie – 3 iulie. Ulterior, între 4 şi 18 iulie, candidaturile vor fi verificate şi validate la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene şi universităţilor. Lista propunerilor validate de inspectorate şi universităţi va fi transmisă la minister pe 19 iulie. Între 20 iulie şi 31 august, Ministerul Educaţiei va evalua şi selecta candidaturile propuse şi va stabili componenţa finală a comisiilor naţionale de specialitate, pe care o va anunţa în 5 septembrie.

Selecţia membrilor CNS se va face pe baza portofoliului profesional al candidatului care cuprinde curriculumul vitae, în format Europass, însoţit de documente doveditoare şi o scrisoare de intenţie.

Componenţa fiecărei comisii se stabileşte în funcţie de punctajele finale acordate în urma evaluării, ierarhizate în ordine descrescătoare potrivit numărului de locuri stabilit de MENCŞ, astfel încât:

– să existe reprezentativitate la nivelul regiunilor macroeconomice/naţional

– să se asigure reprezentativitate la nivelul statutului de cadru didactic/inspector

– să cuprindă cel puţin un reprezentant al minorităţilor naţionale în cazul comisiilor naţionale de specialitate pe disciplinele cu predare şi într-o limbă a minorităţilor naţionale

– ponderea cadrelor didactice din învăţământul universitar din componenţa comisiilor, având calitatea de membri, să fie de maximum 10% din numărul de membri. În cazul în care pentru o comisie numărul de membri este sub 10, în componenţa comisiei va fi inclus maximum un cadru didactic universitar.

Potrivit prevederilor ordinului de ministru nr. 4,774/2014, comisiile naţionale de specialitate au următoarele atribuţii generale:

  1. a) analizează proiectele programelor şcolare pentru disciplinele/modulele de pregătire din cadrul curriculumului naţional obligatoriu, în vederea acordării avizului consultativ;
  2. b) analizează proiectele programelor şcolare pentru disciplinele/module de pregătire opţionale (CDŞ) ofertate la nivel naţional şi proiectele programelor pe domenii ale activităţii extraşcolare din cercurile care funcţionează în palatele şi cluburile copiilor, la nivel naţional, în vederea acordării avizului consultativ;
  3. c) avizează standardele de pregătire profesională aferente calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea profesională prin învăţământul preuniversitar;
  4. d) avizează proiectele programelor pentru examenele naţionale;
  5. e) avizează programele pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;
  6. f) avizează proiectele programelor pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi proiectele programelor de perfecţionare pentru obţinerea gradelor didactice;
  7. g) elaborează/avizează strategii în domeniul programelor/proiectelor educaţionale care se derulează în învăţământul preuniversitar;
  8. h) elaborează documente referitoare la statutul disciplinei sau al domeniului de pregătire/activităţii educative/nivelului de învăţământ, după caz, pe care le înaintează conducerii ministerului şi altor instituţii cu atribuţii în domeniul elaborării curriculumului.

Instrucţiunile privind utilizarea aplicaţiei MONMedu în procesul de înscriere se regăsesc la adresa https://mon.edu.ro, secţiunea Manuale şi ghiduri.