Jocuri educationale pentru copiii de clasa I si a II-a pe noua platforma www.scoalaintuitext.roCe este scoalaintuitext.ro? Nu este o școală în sensul clasic al cuvântului, nu are ferestre, bănci sau table, ci este o școală online creată pentru a ajuta la formarea “rotundă”, multidimensională a copiilor.

Ei își formează și își dezvoltă competențe specifice disciplinelor școlare: Comunicare în limba română și Matematică și explorarea mediului și, mai mult, își antrenează acele abilități personale care îi sunt necesare pentru reușita pe termen lung: atenția, memoria, gândirea logică și inteligența emoțională.

Jocul educațional este cuvântul cheie al nou-lansatei platforme www.scoalaintuitext.ro, pentru că însoțită de joc, învățarea devine frumoasă!

Copiii se vor întâlni aici cu personaje distractive și poznașe: Griny, Cromin și Flop, alături de care vor porni în aventura cunoașterii.

Pe lângă jocuri educaționale, www.scoalaintuitext.ro oferă copiilor experimente și animații strâns legate de activitatea de la clasă.

Platforma este împărțită în mai multe secțiuni:

Locul meu de joacă (aici copilul găsește jocuri educaționale și jocuri de dezvoltare personală)

Clubul Isteților (aici găsește animații de predare, experimente și teste de evaluare)

Exploratorul Vesel (aici explorează în voie și află lucruri interesante despre lumea înconjurătoare)

Cufărul cu jucării (zona în care copilul poate să-și personalizeze avatarul și unde colecționează obiectele primite ca premiu în jocuri).

Pentru micii curioși am gândit activități de tot felul care îi ajută nu numai să înțeleagă și să-și însușească noțiuni legate de programa școlară, dar în plus le stimulează curiozitatea de a afla lucruri spectaculoase despre lumea în care trăim, spune Florentina Moțoc, Product Manager www.scoalaintuitext.ro

Nici părinții nu au fost uitați, ei având acces la rapoarte asupra activității propriilor copii pe platformă: punctaje obținute, clasamente, activități preferate. Cadrele didactice au posibilitatea de a accesa resurse educaționale și de a le selecta în funcție de capitolele sau noțiunile de care aparțin și de a vizualiza rapoarte asupra activității elevilor pe platformă.

Specialistul educațional Dragoș Munteanu afirmă: Este important să alimentăm pasiunile copiilor, să îi ajutăm să-și descopere altele noi, să le antrenăm atenția. Sunt aspecte importante, care, în timp, îi vor ajuta să se descurce cu noi provocări, în noi medii de lucru și de învățare.

www.scoalaintuitext.ro: învațare, exersare, recapitulare prin joc!