La pescuit!La pescuit!

Am pus nadă în cârlig,
Pluta mai sus am ridicat
Şi într-un cot mai liniştit
De pescuit m-am apucat.

Şi cum pândeam aşa, degeaba,
În plictiseală să m-afund,
Văd pluta cum formează cercuri,
Ca mai apoi s-o ia la fund.

Un peşte mic şi auriu
În cap de fir se zvârcolea,
Un suflet mic şi chinuit
În mână mai apoi îmi sta.

Rănit la gură, înţepat,
Abia de reuşi să-mi ceară
Să-l las să meargă înapoi
În apă, singura-i comoară.

De milă am, şi am să-l las,
Trei visuri o să-mi împlinească,
Trei lucruri cât or fi de mari –
De apa iar o să-ntâlnească.

Nu i-am cerut aur şi bani,
O viaţă-n glorie şi stimă
Şi nici iubita ce-am pierdut
Plângând în braţe-mi să revină.

I-am zis să dea timpu-napoi,
Să mai trăiesc ce-a fost odată,
Să pot să-ndrept ce am stricat,
Doar mintea să mi-o lase coaptă.

Pentr-un minut am fost departe,
M-am îmbătat de fericire,
Până când pluta m-a trezit,
M-a rupt de dulcea nălucire.

Nicolae Hanus

Acum sa trecem la pescuit, 250 de copii, 29 mai 2016, parcul IOR, A.I. Cuza!

Acest eveniment anual este organizat de Arrow International încă din 2004 și se află la a XII-a ediție, având înscriși de fiecare dată copii în limita a 250 locuri, cu vârste cuprinse între 4-14 ani, pescari sau doritori să înceapă deslușirea tainelor acestui sport minunat.

Este considerată a fi cea mai amplă acțiune de acest gen dedicată celor mici cu ocazia Zilei Copilului, având drept scop promovarea pescuitului în rândul copiilor, apropierea lor de natură și educarea lor în spirit ecologic.

Acțiunea este non-profit, înscrierea în competiție fiind gratuită.


Toți participanții primesc echipament din partea Arrow International și sunt împărțiți pe două categorii de vârste, 4-10 ani și 11-14 ani. La final se acordă premii (echipamente de pescuit performante).

Punctul de adunare și confirmare a înscrierilor este baza podului dinspre Insula Pescarilor. Ora de adunare și confirmare a înscrierilor 7:30.
Mai multe detalii și înscrieri la Arrow International,  telefon 021.221.06.90, email: info@arw.ro, între orele 9-17.