169 de copii cu malformatii cardiace, operati la Spitalul de Copii "Marie Curie" in doi aniUn număr de 169 de copii cu malformație cardiacă au fost operați, în ultimii doi ani, la Spitalul “Marie Curie”, de medici italieni și români, în cadrul unui program de cooperare între Ministerul Sănătății și Clinica San Donato.

“În această perioadă scurtă, echipa românească a ajuns să fie la același nivel ca și cei din străinătate, care lucrau de 20 de ani. În misiunea aceasta, de o săptămână, am făcut șapte cazuri. Până acum, am avut 169 de cazuri, cu mortalitate post-operatorie zero, iar la o lună — mortalitate 1,1%, cu numai doi pacienți pierduți, inferioară oricărui centru din lume”, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, dr. Tammam Ioussef, chirurg cardiolog. Specialistul a adaugat ca obiectivul este ca in 2016 sa fie rezolvate 120 de cazuri existand si speranta ca in cursul acestui an sa creasca infrastructura.

Șeful Secției de Terapie Intensivă nou-născuți, Cătălin Cârstoveanu, a susținut că factorul cel mai important din cauza căruia medicii nu pot opera toate cazurile este infrastructura.

In acest sens medicii spera in reiinpirea contractului cu Clinica San Donato ca pentru a putea continua proiectul ambitios pe care il au.

“Pe noi ne interesează să dezvoltăm locul acesta. Știm că putem să facem mai mult și în sensul acesta am depus memorii la Președinție, la premier, la Ministerul Sănătății. Sperăm că vor fi auzite și (…) sperăm să ajungem să operăm 400 — 500 de cazuri. La noi, la Reanimare, am ajuns la dublu de asistente, peste 20, s-a triplat numărul de doctori”, a punctat Cârstoveanu.

La rândul său, șeful Secției de cardiologie, Alin Nicolescu, a menționat că Spitalul “Marie Curie” este singurul centru din București cu această activitate.

“Se poate diagnostica o malformație cardiacă începând din viața fetală. Din iunie anul trecut s-a inițiat o altă activitate de cardiologie intervențională și, până în prezent, s-au realizat 60 de proceduri intervenționale, ceea ce înseamnă că o serie de malformații sunt închise fără intervenție chirurgicală. Cu sprijinul specialiștilor străini, intervențiile sunt realizate gratuit. Facem lucrurile așa cum se fac în Europa, cap — coadă ca procedură, ca aparatură performantă, din toate punctele de vedere. Noi, din punct de vedere cardiologic, vedem peste 6.000 de pacienți anual, mulți dintre acești pacienți au și malformații cardiace. Nu ne ocupăm doar de malformații cardiace, practic orice malformație cardio-vasculară la copii poate fi tratată în acest departament”, a arătat Nicolescu.

Managerul spitalului, Daniel Buzatu, a precizat că numărul persoanelor care au fost la specializare în Italia, la Clinica San Donato, este de 43, iar Spitalul “Marie Curie” are finanțare de la Ministerul Sănătății și de la CNAS să continue chirurgia cardiacă.