Liber de Ziua Mondiala a Educatiei. Pe 5 octombrie, elevii si profesorii nu au cursuri in Capitala.

ziua educatieiLuni nu se tin cursuri în şcolile din Capitală, pentru că este Ziua Educaţiei şi, pentru Bucureşti, este prevăzut prin Contractul Colectiv de Muncă faptul că este zi nelucrătoare, ceea ce înseamnă că profesorii şi elevii nu merg la şcoală în 5 octombrie.

Potrivit Gandul.info, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Scoalr al Muncipiului Bucuresti, Marian Banu, a declarat ca luni nu se fac cursuri, pentru că este Ziua Mondială a Educaţiei şi, cu această ocazie, aniversăm cadrele didactice din Capitală. ”În unităţile de învăţământ nu vor veni, luni 5 octombrie, nici profesorii, nici elevii”, a spus, vineri, Marian Banu.

“Prin prezenta, vă reamintim, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, că ziua de 5 octombrie (Ziua Mondială a Educaţiei) este zi nelucrătoare, conform dispoziţiilor art. 27 alin (4) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de grupuri de unităţi ale ISMB”, se arată într-o adresă a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti transmisă conducerilor unităţilor de învăţământ din Capitală.

Potrivit Contractului Colectiv de Muncă la nivelul grupului de unităţi al ISMB, înregistrat în 3 noiembrie 2014, sunt zile nelucrătoare: zilele de repaus săptămânal; 1 şi 2 ianuarie; prima, a doua şi a treia zi de Paşti; 1 Mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 5 noiembrie – Ziua Mondială a Educaţiei; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României; 1 Decembrie; 25, 26 şi 27 decembrie – Naşterea Domnului; cele două zile lucrătoare, pentru fiecare dintre cele trei sărbători religiaose anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestor culte.

În 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a marca semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări.

În mai multe ţări, Zilele profesorilor sunt destinate a fi zile speciale de apreciere a cadrelor didactice. Unele dintre ele sunt sărbătorite la sfârşitul săptămânii, în timp ce altele sunt celebrate în timpul zilelor lucrătoare.

Share Button

SUSȚINE PROIECTUL KIDSNEWS.RO!

.


CITEȘTE ȘI:
 
  • Elevii cu simptome au acces restricționat în școală 14 zile, dacă părinții nu vor testare
  •  
  • Teatrul Nottara lansează un nou proiect pentru liceeni
  •  
  • Mâncarea pentru bebeluși este extrem de periculoasă
  •    

    Să ne mai și delectăm, cu drăgălășeniile celor mici