astm copiiPreşedintele Societăţii Române de Pneumologie (SRP), prof. dr. Florin Mihălţan, a declarat marţi, de Ziua Mondială a Astmului, că această boală afectează peste 300 de milioane de oameni în toată lumea şi este cea mai răspândită boală cronică printre copii, în România, din cele aproximativ un milion de persoane afectate, se estimează că 60 la sută sunt copii şi tineri, mulţi dintre ei renunţând la tratament atunci când simptomele dispar.

“40 la sută dintre pacienţi revin la medic doar atunci când boala reapare şi sunt surprins să constat că ei nu conştientizează faptul că dacă le reapare tusea este din cauza astmului. (…) Astmul este o boală care poate fi ţinută sub control. Este important ca pacienţii să ştie că cei cu această afecţiune pot duce o viaţă normală dacă îşi iau tratamentul şi se feresc de factorii de risc”, a mai spus Florin Mihălţan.

El a explicat că astmul poate apărea la orice vârstă, dar jumătate dintre cei care au această boală au avut primele simptome în jurul vârstei de 10 ani. Dacă boala nu este tratată corespunzător, în 90 la sută dintre cazuri tratamentul constând în nişte spray-uri, se agravează de-a lungul anilor, iar plămânii funcţionează mai prost.

Medicii recomandă pacienţilor să respecte tratamentele şi să evite factorii de risc, pentru că în acest fel astmul poate fi ţinut sub control, iar plămânii pot funcţiona mai mulţi ani fără probleme.

Moştenirea genetică poate să joace un rol important, însă sunt mai predispuşi să facă astm copiii cu alergie alimentară. De asemenea, alergiile la polen, praf de casă, blană de animale, fum şi poluarea cresc riscul de a produce astm. În rândul copiilor, băieţii au un risc aproape dublu să facă astm în comparaţie cu fetele.

Societatea Română de Pneumologie va organiza, în 16-17 mai, testări gratuite pentru astm în Parcul Tineretului, intrarea dinspre bulevardul Tineretului. Persoanele care vor să se autoevalueze, pot completa un chestionar pe www.invingeastmul.ro.

Astmul este o boală cronică de plămâni, caracterizată prin probleme recurente de respiraţie şi prin simptome ca lipsa de aer, respiraţie şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept şi tuse. Afecţiunea se agravează în timp şi afectează oamenii în mod diferit.

Boala nu poate fi vindecată, dar pacienţii pot duce o viaţă normală, activă, dacă iau medicamentele prescrise de doctor, stau departe de factorii de risc (polen, animale de companie, fum, praf de casă, mirosuri puternice), merg la medic de două-trei ori pe an pentru control, chiar dacă se simt bine, învaţă care sunt semnele că astmul lor se agravează şi mai ales cum trebuie să reacţioneze.