examene copiiMiercuri, 28 mai, odată cu testarea la Limba română a elevilor de clasa a IV-a, au debutat, în premieră, evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Sensul acestor evaluări îl reprezintă, deopotrivă, analizarea corectă a sistemului de învăţământ şi începutul creşterii performanţei şcolii româneşti, se arată într-un comunicat am Ministerului Educatiei.

În condiţiile în care prima evaluare națională a elevilor, de la intrarea lor în sistemul de învăţământ, se face abia la finalul clasei a VIII-a, introducerea acestor evaluări, prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale, oferă un tablou foarte clar legat de nivelul de pregătire al elevilor în diferite momente. Fiind vorba despre o testare la nivel naţional, datele obţinute permit realizarea de diagnoze şi comparaţii mult mai fidele în raport cu cele realizate în urma evaluărilor individuale de la clasă. După aplicarea testelor, vor exista date transversale care vor permite identificarea din timp a problemelor şi corectarea lor particularizată, astfel încât, la finalul clasei a VIII-a, performanțele să se îmbunătăţească.

Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a urmează modelul testelor internaţionale. Ele introduc, de fapt, un sistem de pregătire a elevilor, obişnuindu-i cu examenul de la finalul ciclului gimnazial. Testele aplicate au un grad ridicat de interdisciplinaritate şi nu pun accent pe memorare şi reproducere, ci pe capacitatea elevului de a utiliza şi corela informaţiile pe care le-a acumulat până la un anumit moment. De asemenea, ele orientează şcoala românească pe drumul corect al modernizării şi al adaptării la nevoile societăţii contemporane.

Evaluările nu vor avea ca finalitate o notă în catalog, deoarece nu acesta este scopul lor. Ele oferă profesorilor, elevilor şi părinţilor informaţii concludente despre nivelul de pregătire şi despre ceea ce trebuie îmbunătăţit. La nivel naţional, va exista un raport, similar raportului PISA, cu evaluări pe fiecare competentă, pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, ce va sta la baza măsurilor ce vor trebui adoptate în vederea remedierii deficienţelor. Este pentru prima dată când se acţionează în mod riguros, sistematic şi profesionist pentru creşterea performanţei sistemului de educaţie, se mai precizeaza in comunicatul de presa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.