joi, martie 30, 2023
Acasă*Kaufland România propune primul proiect editorial de educație ecologică în colaborare cu...

Kaufland România propune primul proiect editorial de educație ecologică în colaborare cu scriitoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc

Kaufland România anunță continuarea seriei inițiativelor de protejare a mediului și educare în această direcție, prin lansarea primului proiect editorial de educație ecologică în colaborare cu scriitoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc.

Volumele „Ema și Eric au grijă de natură” și „Planeta e casa noastră, semnate de Ioana Chicet-Macoveiciuc, în parteneriat cu Kaufland România și Didactica Publishing House, se adresează copiilor cu vârste de 2-3 ani, respectiv 3-7 ani, și explică, într-un limbaj simplu și adecvat, conceptele de reciclare și colectare selectivă.

„Lecțiile pe care le învățăm de mici în joacă sunt cele care rămân cu noi toată viața! Cred cu putere în magia cărților de a ajuta copiii și adulții să înțeleagă mai bine aspecte complexe, să se identifice și să se simtă inspirați în a găsi soluții pentru rezolvarea provocărilor din propria viață. Cred în puterea umorului de a ne ajuta să acceptăm și să implementăm schimbări benefice în viața noastră. Aceste două cărți cu Ema și Eric, personaje bine cunoscute și îndrăgite de micii cititori, vor împrieteni, sper eu, multe familii cu concepte dificile precum schimbarea climatică, poluarea, economisirea și reciclarea, fără morală, fără presiune, prin poveste și conectare.”, a adăugat Ioana-Chicet Macoveiciuc, autoare și blogger de parenting (printesaurbana.ro).

În plus, campania are și o componentă socială, care beneficiază de sprijinul Asociației OvidiuRO și al Ministerului Educației, a cărei misiune este de a face educația preșcolară accesibilă și eficientă pentru toți copiii din România, iar în acest caz promovarea educației ecologice în rândul cadrelor didactice și preșcolarilor.

La fel cum problema deșeurilor nu a apărut de ieri, de azi, nici rezolvarea nu va veni peste noapte. Ideea acestui proiect inedit este simplă – o societate sănătoasă are la bază generații educate în spiritul sustenabilității, al grijii față de natură. Preșcolarii sunt cei mai deschiși în ceea ce privește asimilarea și internalizarea de informații și comportamente noi, sănătoase, care se mențin pe termen lung. Copiii învață cel mai repede, dacă au parte de sprijin și explicații potrivite vârstei lor. Suntem recunoscători partenerilor, datorită cărora demersul nostru de a investi în educația copiilor se concretizează.”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Astfel, prin intermediul Caravanei OvidiuRO, volumele „Ema și Eric au grijă de natură” și „Planeta e casa noastră” vor ajunge în 500 de grădinițe situate în cinci zone din România – municipiul București și județele Brașov, Cluj, Iași și Timiș. Fiecare grădiniță va primi câte un pachet cu 10 seturi de cărți și 10 board game-uri despre eco-obiceiuri, care vor fi folosite la ore ca suport pentru activitățile de reciclare. Cadrele didactice din cele 500 de grădinițe vor participa la 5 sesiuni de training cu ateliere de literație și de ecologie, susținute de Asociația OvidiuRO și Asociația SNK.

„Prin joc și lectură, încă de la cele mai mici vârste, copiii pot dobândi cunoștințe care să schimbe chiar și obiceiurile familiei. În primii 5 ani de viață, creierul se dezvoltă în proporție de 90%, de aceea este importantă educația timpurie, expunerea copilului la activități de învățare de calitate și cât mai diverse, căci acum se pun bazele cognitive și emoționale ale viitorului adult. Poveștile despre ecologie spuse sub formă de carte ilustrată, unde cei mici se pot identifica ușor cu personajele Ema și Eric, sunt o primă lecție de sustenabilitate pentru copiii care merg la grădiniță, mai ales că temele abordate sunt poluarea, schimbările climatice, resursele pământului și reciclarea, elemente prezente în viața fiecăruia dintre noi.” a declarat Maria Gheorghiu, co-fondatoare Asociația OvidiuRO.

„Ema și Eric au grijă de natură” și „Planeta e casa noastră” fac parte din seria „Familia Pofticioșilor” și urmăresc îndrăgitele personaje, Ema și Eric, în procesul de aprofundare prin joc și poveste a unor teme complexe, cum sunt: poluarea, schimbările climatice, consumul de resurse și reciclarea. Și de această dată, ilustrația sugestivă și pe înțelesul copiilor a fost realizată de ilustratoarea Lavinia Trifan.

Volumele vor fi disponibile în întreaga rețea de magazine Kaufland România iar în perioada 12.10-18.10.2022 clienții pot primi un voucher de 10% reducere pentru achiziționarea cărților dacă vor veni cu 5 recipiente (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu) la centrele de colectare selectivă din parcările magazinelor.

Ioana Chicet-Macoveiciuc este jurnalistă, autoare de carte și de blog și coordonatoare de colecții de carte pentru copii și părinți. Are până în prezent 45 de titluri publicate în limba română. A fondat și administrează mai multe comunități de părinți cu scopul de a le oferi sprijin pentru o mai bună relație cu sine și cu copiii lor. Organizează evenimente de lectură pentru copii și de informare pentru părinți în România și diaspora, și promovează comunicarea și cooperarea cu copiii ca principală metodă de educare.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.450 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 157 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro

Din 2004, misiunea Asociației OvidiuRO este de a facilita accesul la educație timpurie de calitate pentru toți copiii din România și în special pentru cei proveniți din grupuri vulnerabile. Asociația mobilizează resurse private și publice pentru a pilota și extinde ulterior la nivel național intervenții integrate socio-educaționale. Pentru mai multe detalii vizitați www.ovid.ro

Misiunea DPH este aceea de a promova alfabetizarea cu ajutorul cărților, astfel incât copiii să învețe să citească cu ușurintă și să iubească să citească.

Didactica Publishing House are o experiență de peste 18 ani pe piața educațională din România și deține un portofoliu de 2000 de titluri  – carti și jocuri  educationale cu adresabilitate din primele luni de viață ale copilului.

Scopul DPH este acela de a oferi sprijin cadrelor didactice în desfăşurarea activităţii lor şi, în acelaşi timp, să propună soluţii, oferite de specialiştii din domeniu, pentru a transforma procesul educaţional într-o experienţă plăcută atât pentru copii, cât şi pentru educatori, învățători și profesori.  

Pentru mai multe detalii vizitați  www.edituradph.ro.

ARTICOLE SIMILARE

România, detronată de Bulgaria din prima poziție în Uniunea Europeană la un capitol sumbru: mortalitatea infantilă

Efortul Salvați Copiii de a întări maternitățile și secțiile de pediatrie și terapie intensivă neonatală în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor...

Asigurările RCA de la Leader Team Broker pot fi cumpărate și prin aplicația 24pay, fără costuri suplimentare

Asigurările de răspundere civilă auto (RCA) emise de Leader Team Broker, jucător cheie pe piața asigurărilor de nișă din România și din Europa, sunt...

Cea de-a șasea ediție a Green Tech & Film Festival, între 29 martie – 7 aprilie, la Promenada Mall

Primăvara aceasta, Promenada Mall este gazda celei de-a șasea ediții a Green Tech & Film Festival, care se va desfășura între 29 martie și...

Endometrioza – boala pentru care diagnosticarea corectă poate să dureze chiar si 7-12 ani

Prima luna de primăvară este cunoscută în lumea medicală că fiind luna conștientizării și informării despre endometrioză. Statisticile arată că la nivel mondial, cel puțin...

Numărul bibliotecilor școlare a scăzut cu 500, în ultimii doi ani. Accesul la bibliotecă, încă inegal

În ultimii doi ani, numărul bibliotecilor școlare a scăzut constant, de la 6.545 în 2019, la 6.050 în 2022, în vreme ce numărul copiilor...

Irina Rimes devine ambasador AVON și prezintă Hydramatic, primul ruj mat din lume cu nucleu hidratant

AVON  anunță, în premieră, parteneriatul cu Irina Rimes, una dintre cele mai populare artiste din România. Irina s-a remarcat pe piața din România odată...

Târgul de Turism al României de la ROMEXPO, primul pas cu super reduceri spre experiențe de neuitat în destinații de vis

Târgul de Turism al României de la ROMEXPO este în plină desfășurare la ROMEXPO și își așteaptă vizitatorii cu oferte dintre cele mai variate...

S-a lansat platforma de resurse educaţionale pentru „Săptămâna Verde”

Elevii și cadrele didactice au acum la dispoziție o platformă de resurse educaționale, Saptamanaverde.edu.ro, lansată, vineri, de Ministerul Educației și Ministerul Apelor și Pădurilor,...

Programul pentru şcoli al României pentru perioada 2023-2029 a fost pus în dezbatere publică

Ajutorul financiar din partea Uniunii Europene pentru distribuirea fructelor, legumelor şi laptelui în şcoli, în perioada 1 august 2023 - 31 iulie 2029, se...

Știai că îți poți dărui cadoul de 1 și 8 Martie pentru o cauză socială pe Galantom.ro?

Platforma de fundraising Galantom.ro lansează campania de Mărțișor, prin care doamnelor și domnișoarelor își pot dărui cadourile de 1 Martie sau 8 Martie către...

La fiecare două minute, o femeie moare din cauza sarcinii sau a nașterii, potrivit agențiilor ONU

La fiecare două minute, o femeie moare în timpul sarcinii sau al nașterii, potrivit ultimelor estimări prezentate astăzi într-un raport de către agențiile ONU. Raportul...

Calendarul înscrierii în învăţământul primar 2023-2024 a fost trimis la Monitorul Oficial

Ordinul ministrului Educaţiei privind aprobarea calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2023-2024 a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, anunță Ministerul...

Târg de Mărțișor Învie Tradiția 27 februarie – 1 martie

În perioada 27 februarie - 1 martie 2023, Învie Tradiția va organiza, ca în fiecare an, un târg de mărțișor, cu sute de modele...

Luna iubirii, sărbătorită cu premieră la OCC

Pentru a facilita accesul cât mai multor spectatori la cea mai recentă producție a Operei Comice pentru Copii, conducerea instituției a decis prelungirea ofertei...

Ministerul Educației prezintă lista celor 39 de clădiri cu destinația de învățământ care au risc seismic

Ministerul Educației a anunțat că în urma reactualizării datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), de către conducerile unităților de învățământ,...

ANCHETĂ: Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu...

Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea...

Putem crește o nouă generație de fete în tech? „Începând cu 7-10 ani fetele își pot pierde interesul în științele exacte, dar motivele nu...

11 februarie a marcat ziua femeilor și fetelor în știință, o zi care a apărut pentru a încuraja meritele și participarea în știință și...

Studiu DENT ESTET privind sănătatea dentară la copii: „Aproape jumătate dintre părinți își duc copilul la dentist pentru o igienizare mai rar de o...

Datele unui studiu realizat de DENT ESTET în colaborare cu Reveal Marketing Research cu privire la comportamentele românilor legate de sănătatea dentară a copiilor...

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în perioada 25 februarie – 1 martie 2023 la TÂRGUL MĂRȚIȘORULUI

Șnur alb și roșu de mătase, lânică și bumbac, hârtie de ziar, semințe, fetru, ceramică, podoabe, lut, rotițe de ceas, metal, taste de computer,...

„moving [m]others”, un spectacol despre EMOŢIA MATERNITĂŢII pe 1 şi 8 martie la ARCUB

Pe 1 şi 8 martie 2023, de la ora 18.30, ARCUB prezintă la Sala Mare instalaţia performativă despre maternitate „moving others”, organizat de Centrul...

Atelier creativ pentru copii de Mărțișor: „Mărțișug cu meșteșug”, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București vă invită miercuri, 1 martie 2023, ora 15.30, la atelierul pentru copii „Mărțișug cu meșteșug". Întâlnirea va avea loc la Palatul...

Aproape o treime din contribuabilii români își exercită dreptul de a susține cauze socio-umanitare, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit

Mai puțin de o treime din contribuabilii români (27,42%) care ar fi putut să susțină cauze sociale și-au exercitat acest drept în 2002, prin...

De Ziua internațională a copilului bolnav de cancer, MedLife lansează primul program gratuit de testare genetică pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, în vederea...

În România, aproximativ 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați anual cu o formă de cancer, cele mai frecvente fiind leucemiile, urmate de limfoame,...

„SHAME – European Stories”, expoziția care oferă o voce victimelor abuzului trăit în copilărie

Expoziția de fotografie „SHAME - European Stories” a fost inaugurată pe 15 februarie în stația de metrou Piața Unirii 1 din București. Organizată de...

„Plan de Viață”, o șansă pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament. Rezultatele primei ediții a proiectului

AFI Europe România și Asociația The Social Incubator anunță rezultatele primei ediții a programului de responsabilitate socială „Plan de Viață” desfășurat în perioada Ianuarie...

Structura anului școlar 2023-2024, avizată în cadrul Comisiei de Dialog Social

Proiectul de Ordin al ministrului Educației privind structura anului școlar 2023-2024, în forma pusă în consultare publică, a fost avizat marți în cadrul...

15 februarie: Ziua Națională a Lecturii. Ministrul Educației îndeamnă cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, ministrul Educației, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii în școlile în care își desfășoară activitatea. „Pentru...

MAMBricolaj lansează, în premieră, programul „Rabla” pentru produse de bricolaj și accesorii de mobilier uzate

MAMBricolaj, lanț românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), lansează, în 20...

Școala de duminică, o nouă sesiune de cursuri, la UNATC

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale" București începe o nouă sesiune de cursuri deschise publicului larg. Indiferent de vârstă sau pregătire, programul UNATC...

Ministerul Educației anunță repartizarea celor 1.200 de posturi de consilieri școlari

Ministerul Educației anunță repartizarea la nivel național a celor 1.200 de noi posturi de consilieri școlari aprobate în decembrie 2022. Ordinul prin care au...

Ultimele stiri

Cele mai citite