Accesul adolescenţilor care veneau îmbrăcaţi în costume elegante pentru a vedea cel de-al doilea film din franciza “Minions”, a fost interzis în mai multe cinematografe britanicenemulțumite de zarva stârnită de unii dintre tinerii spectatori în timpul proiecţiilor,  după modelul unei mişcări apărute pe TikTok, comentează presa internațională.

Inspiraţi de hashtagul #gentleminions, adolescenţi purtând costume şi cravate negre pentru a-l imita pe Felonius Gru, care este personajul principal din filmul “Minions: The Rise of Gru” şi gestica lui emblematică au perturbat proiecţiile filmului lansat vineri în Marea Britanie, filmându-se şi distribuind pe reţelele de socializare înregistrări video devenite apoi virale.

Studioul Universal, care a produs filmul, pare că simpatizează mişcarea apărută în rândul spectatorilor adolescenţi, după ce a postat pe Twitter: “Pentru toţi cei care se prezintă la ‘Minions’ în costume: Vă vedem şi vă iubim”.

Mallard, singurul cinematograf de pe insula Guernesey, a oprit difuzarea filmului din cauza unui comportament considerat ”incredibil de rău” al unor spectatori tineri.

Directorul cinematografului, Daniel Phillips-Smith, a declarat pentru BBC că acei tineri cinefili “au aruncat cu obiecte, au înjurat” şi s-au certat cu alţi spectatori în timpul proiecţiilor.

Cinematogramul The Regal, din Wadebridge, Cornwall, a a anunțat pe Twitter că nu acceptă minori care nu sunt însoţiţi de adulţi şi care poartă costume la filmul Minions: The Rise of Gru.

Lansat vineri în Statele Unite, Regatul Unit şi China, noul film prezintă începuturile lui Gru, care, atunci când era adolescent, însoţit de o armată de “minioni”, încearcă să se alăture unui grup de răufăcători, Vicious 6.