În anul 2022, cheltuielile cu educația au o pondere de 7,92% în Bugetul General Consolidat, ponderea raportată la PIB fiind de 3,11%.

Pentru o corectă informare privind investiția României în educație, Ministerul Educației a dorit să precizeze faptul că raportat la bugetul Ministerului Educației, anul 2022 a adus, comparativ cu anul 2021, o creștere bugetară de peste 2 miliarde lei în această fază. Cele mai relevante creșteri vizează finanțarea de bază și bugetul pentru bursele elevilor.

Acțiunea Învățământ (total finanțare educație) înregistrează în anul 2022 o valoare de 40,96 miliarde lei/8,22 miliarde Euro (chiar dacă este insuficient, în valoare absolută este, în mod evident, un „maxim istoric”). Raportat la PIB însă, având o valoare actuală estimată de 3,11% (fără aport PNRR), bugetul total al educației înregistrează, procentual, o scădere față de anii 2019-2021, fiind, totuși, sensibil mai mare decât în anul 2016, spre exemplu, când s-a înregistrat valoarea minimă din ultimii 8 ani, atât procentual (2,84% din PIB), cât și în valoare absolută (21,7 miliarde lei/4,83 miliarde Euro), se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Ministerul EDucației mai precizează că bugetului alocat pentru anul 2022 urmează să i se adauge finanțarea obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru reforma educației.

Detalii suplimentare ► Aici.