vineri, martie 31, 2023
AcasăSanatate & NutritieDe vorba cu specialistiiINSP a actualizat definiţiile de caz pentru COVID-19

INSP a actualizat definiţiile de caz pentru COVID-19

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat, joi, definiţiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

Criteriile clinice care se au în vedere într-un caz COVID sunt: tuse, febră, scurtarea respiraţiei şi debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei. Simptome şi semne adiţionale mai puţin specifice pot include cefalee, frisoane, mialgii, astenie, vărsături şi/sau diaree.

Pentru copiii cu vârsta de până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2, precizează INSP.

Este considerat caz COVID o persoană care se încadrează în cel puţin unul dintre următoarele criterii epidemiologice:

* contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 10 zile anterioară datei debutului;

* rezident sau personal al unei instituţii pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 10 zile anterioară datei debutului, instituţie în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată.

Cazurile de COVID se clasifică după cum urmează:

*** caz posibil – orice persoană care întruneşte criteriile clinice;

*** caz probabil – orice persoană care întruneşte criteriile clinice şi care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat sau orice persoană care întruneşte criteriile de diagnostic imagistic;

*** caz confirmat – orice persoană care întruneşte criteriile de laborator;

Testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile.

Contactul direct este definit ca:

* persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

* persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

* persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);

* persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi cu o durată de minimum 15 minute;

* persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri;

* persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.

“Orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protecţie corespunzător şi a respectat distanţarea fizică nu este considerată contact direct”, precizează INSP.

Decesul cauzat de COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie cu germen identificat prin hemocultură etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportat ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.

COVID-19 trebuie menţionat pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.

În vederea supravegherii, prevenirii şi limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale cu SARS-CoV-2, personalul medico-sanitar şi auxiliar
asimptomatic care face parte din una din categoriile: nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schema de vaccinare incompletă şi care nu a avut niciodată boala sau nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schema de vaccinare incompletă şi care a trecut prin boală, dar la care au trecut mai mult de 180 zile de la data primului test pozitiv se va testa prin test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR/NAAT o dată la 7 zile.

Conducerea unităţii medico-sanitare are obligaţia verificării rezultatului testării şi a instituirii măsurilor care se impun. Testarea periodică poate înceta dacă personalul face dovada vaccinării complete.

Conform INSP, această testare se solicită în următoarele situaţii:

* în condiţiile în care rata cumulată a incidenţei cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile, din unitatea administrativ teritorială, raportată la 1.000 de locuitori este mai mare sau egală cu 1,5;

* pentru unităţi sanitare care îngrijesc pacienţi confirmaţi cu varianta Delta sau Omicron a SARS-CoV-2, indiferent de rata de incidenţă din unitatea administrativ teritorială;

Personalul medico-sanitar şi auxiliar asimptomatic vaccinat împotriva SARS-CoV-2 cu schema completă, precum şi cel care a trecut prin boală, dar la care au trecut mai puţin de 180 zile de la data primului test pozitiv, documentat cu bilet de externare din spital şi/sau buletinul de analiză cu rezultat pozitiv nu necesită testare periodică.

ARTICOLE SIMILARE

Endometrioza – boala pentru care diagnosticarea corectă poate să dureze chiar si 7-12 ani

Prima luna de primăvară este cunoscută în lumea medicală că fiind luna conștientizării și informării despre endometrioză. Statisticile arată că la nivel mondial, cel puțin...

Studiu DENT ESTET privind sănătatea dentară la copii: „Aproape jumătate dintre părinți își duc copilul la dentist pentru o igienizare mai rar de o...

Datele unui studiu realizat de DENT ESTET în colaborare cu Reveal Marketing Research cu privire la comportamentele românilor legate de sănătatea dentară a copiilor...

De Ziua internațională a copilului bolnav de cancer, MedLife lansează primul program gratuit de testare genetică pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, în vederea...

În România, aproximativ 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați anual cu o formă de cancer, cele mai frecvente fiind leucemiile, urmate de limfoame,...

Compartiment pentru copiii cu autism, la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi va fi înfiinţat un compartiment adresat copiilor cu patologie din spectrul autist, a anunțat...

Ministerul Sănătății anunță înființarea centrelor de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii

Au fost înființate centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, pentru a ușura accesul la asistență medicală pentru copii...

Tiny Trainers – Primul joc pe smartphone pentru copiii cu Atrofie Musculară Spinală disponibil în limba română

Tiny Trainers este un joc sub formă de aplicație pentru smartphone care îi ajuta pe copiii care suferă de Atrofie Musculară Spinală (AMS) să...

Cele mai întâlnite afecțiuni care îi aduc pe români la dermatolog. Dr. Mihaela Leventer: Sănătate și frumusețea pielii merg mână în mână

Deși există corelări între apariția anumitor simptome ale afecțiunilor și sezon, iar unele tipuri de tratament se pretează doar în anotimpul rece, problemele de...

Ascultă-ți tusea! Îndemnul profesioniștilor din domeniul sănătății pentru diagnosticarea precoce a cancerului bronho-pulmonar în România

Societatea Română de Pneumologie (SRP), alături de Societatea Română de Radioterapie (SRR), Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală (SRROM), Societatea Națională de Medicina...

ING Bank și Fitbit lansează o campanie prin care încurajează românii să facă mai multă mișcare

ING Bank și Fitbit, parte din Google, încurajează românii să facă mai multă mișcare prin campania „Pași către un stil de viață mai activ”,...

Există viață și speranță și pentru copiii născuți prematur

Anual, în România, se nasc prematur în jur de 20.000 de copii, arată statisticile INS. E cazul a unu din zece nou-născuți. O naștere...

Specialiștii recomandă consumul a cel puțin 48 de grame de cereale integrale zilnic, cu toate acestea românii le consumă doar de 2 sau 3...

Se estimează că dietele sărace în cereale integrale sunt responsabile pentru trei milioane de decese în fiecare an. Cele mai multe dintre aceste decese...

Măsuri importante pentru asigurarea tratamentului persoanelor cu tulburări din spectrul autist

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat miercuri, proiectul de Ordonanță de urgenţă pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în...

MedLife continuă proiectul Caravana cu Sănătate și sprijină comunitățile vulnerabile din sudul țării

MedLife continuă proiectul Caravana cu Sănătate și sprijină comunitățile vulnerabile din sudul țării, oferind gratuit, servicii medicale prin intermediul Unității Mobile. În perioada 23 –...

Medicina Viitorului în România, la evenimentul #WelcomeLife

  Teste și tehnologii noi din domeniul reproducerii, în premieră în România Printre participanți: reprezentanți ai mediului academic și medicinei românești, ai autorităților publice,...

Studiu: Obezitatea infantilă apare cu o frecvență mai mare și la vârste mai mici decât în urmă cu un deceniu. ”Suferă de boli pe...

Obezitatea infantilă este o problemă care nu trebuie ignorată, explică Ana Raluca Chișu, fondator al Asociației KinetoBebe, după ce tot mai multe studii arată...

În contextul în care doar 12% dintre români consumă frecvent supe și ciorbe, Nestlé a invitat copiii să pregătească cea mai mare supă de...

În cadrul evenimentului Supa Bol, Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, a invitat copiii să gătească împreună cu...

Studiu clinic la nivel național, ce urmărește să determine nivelul de vitamina D3 în rândul populației adulte

Good Routine®, brandul propriu al Secom® Healthcare Group, și rețeaua de sănătate Regina Maria demarează pe 17 octombrie 2022 un studiu clinic la nivel...

#EștiMaiPuternicăDecâtCrezi, un demers de sprijin și recunoaștere a puterii tuturor mamelor, lansat de Regina Maria

Rețeaua de sănătate Regina Maria anunță lansarea campaniei #EștiMaiPuternicăDecâtCrezi, un proiect emoționant al cărui scop este de a recunoaște puterea mamei și de a...

Copiii cu probleme de vedere sunt predispuși la anxietate și depresie. De la ce vârstă pot purta copiii lentile de contact

Un studiu recent al organizației Orbis Internațional a arătat că miopia în cazul copiilor poate să îi predispună pe cei mici la anxietate sau...

Ministerul Sănătății a alocat peste 80 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru investiții în infrastructura necesară tratării...

Ministerul Sănătății anunță că 80.200.000 euro fără TVA au fost alocate pentru finanțarea unui număr de minim 25 spitele publice pentru: – creșterea capacității secțiilor/compartimentelor...

Ghid de nutriție – „Cum să creștem copii sănătoși”

Carrefour România și Asociația KinetoBebe lansează Ghidul de nutriție „Cum să creștem copii sănătoși,” un demers prin care cei doi parteneri își propun să...

Părinții unui copil care nu supraviețuiește cancerului dotează, împreună cu Salvați Copiii România, Secția de oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf....

Aparatura medicală unică în România va da o șansă la viață copiilor care primesc cruntul diagnostic Părinții unui copil care nu a supraviețuit unei forme...

Campania Atlas Gripal continuă și în sezonul 2022-2023. Vaccinarea antigripală anuală rămâne cea mai eficientă metodă de prevenție

Împreună cu susținerea Ministerului Sănătății și a Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), campania educațională Atlas Gripal: Totul despre gripă și Vaccinare Antigripală continuă...

Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România

Este vorba despre un bărbat cu vârsta de 41 de ani, din București. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare,...

Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

În prezent, 86.350 de cetățeni sunt înregistrați în Registrul Donatorilor de Celule Stem din România, fiind pregătiți să acorde o șansă la viață semenilor...

Neatenția la școală sau notele mici se pot vindeca la oftalmolog! Specialiștii recomandă un control pentru copii la începutul anului școlar

Un copil care are probleme la școală, fie de neatenție, fie de performanță, determină părinții să se îndrepte către un psiholog sau către un...

Revenirea în băncile școlii: sfaturi pentru hidratarea optimă a copiilor pe tot parcursul zilei 

Începutul anului școlar este încărcat întotdeauna de emoții, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Finalizarea temelor de vacanță, achiziționarea noii uniforme și a...

Normele de aplicare a serviciilor de telemedicină, aprobate

La propunerea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat, miercuri, 14 septembrie 2022, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor...

Pacienții nu trebuie să plătească testul anti–Covid 19 la internarea într-o unitate sanitară

Prof. univ. dr. Alexandru RAFILA, ministrul Sănătății a aprobat un Ordin de ministru privind unele măsuri ce se aplică de unitățile sanitare, în situații...

Emoțiile ”bobocilor” de liceu sunt și ale părinților. Beatrice Popescu, psihoterapeut: ”Părinții au o responsabilitate uriașă, aceea de a fi receptorii tuturor nemulțumirilor”

Trecerea la o etapă educațională superioară generează atât provocări, cât și imense frustrări pentru copii, dar și pentru părinții lor. După examenul de evaluare...

Ultimele stiri

Cele mai citite