joi, august 11, 2022
banner babyboom
AcasăStiriConcursuriProfesorii României, printre cei mai săraci europeni

Profesorii României, printre cei mai săraci europeni

Majorările salariale solicitate de către noi şi care sunt prevăzute de legislaţia în vigoare nu sunt un moft, ci o nevoie reală, iar fără aceste majorări, în contextul scumpirilor deja existente la utilităţi şi alimente, peste 70% dintre salariaţii din învăţământ vor fi la limita subzistenţei, susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

“Protestele din ultimele trei zile organizate de federaţiile sindicale din educaţie sunt un semnal puternic pe care vrem să îl tragem nu doar în faţa guvernanţilor, ci şi a opiniei publice! (…) Primul prag al degradării financiare va fi resimţit chiar acum, de Crăciun! Gândiţi-vă cum se poate trăi lunar cu un câştig salarial de 2.300 de lei? Acesta este venitul unui cadru didactic tânăr, din care plăteşte aproximativ 1.000 de lei pentru energie electrică, gaze naturale, abonament TV/internet, apă curentă, utilităţile la comun şi abonamentul la telefon. Din 1.300 de lei rămaşi, acest cadru didactic trebuie să trăiască zilnic cu aproximativ 43 de lei. Ce îşi poate cumpăra un om pentru Crăciun cu această sumă? Ce poate să pună pe masă? Poate să ofere cadouri? Poate să îşi împodobească un brad? Răspunsul este unul singur! NIMIC din tot ce ar trebui să aducă bucurie cu ocazia sărbătorilor de iarnă nu este accesbil unui astfel de salariat!”, se menţionează în comunicat.

Sindicaliştii mai subliniază că situaţia este “dramatică” dacă profesorul are de plătit şi o chirie.

“În acest caz am vorbi despre cheltuieli în plus de aproximativ 300 de euro pe lună. Dacă adăugăm aici utilităţile, profesorul nostru are de scos din buzunar, lunar, 2.500 de lei, în condiţiile în care venitul său este de 2.300 de lei. Deja are nevoie de subvenţie! Bani pentru sărbători? Subvenţie! Se poate chiar mai rău de atât! Gândiţi-vă cum se poate trăi cu 15 lei pe zi, după plata utilităţilor, dintr-un venit de 1.600-1.800 de lei/ lună, cât încasează personalul nedidactic: îngrijitoare, muncitori calificaţi etc, fără de care nu putem concepe funcţionarea unei unităţi de învăţământ? Sărbătoarea Crăciunului din acest an este una a umilirii şi a sărăcirii de către guvernanţi pentru cei mai mulţi angajaţi din sistemul de învăţământ românesc, domeniu considerat a fi unul de prioritate naţională! Fără ajutorul rudelor – părinţi, fraţi, soţi, bunici – aceşti români nu au cum să îşi asigure un trai decent şi nici măcar o masă decentă în această zi sfântă!”, se mai spune în comunicat.

Potrivit FSLI, “România a reuşit din nou, ca urmare a proastei guvernări, a nepăsării şi a nepriceperii clasei politice, să atingă o nouă performanţă: profesorii noştri sunt printre cei mai săraci salariaţi din întreaga Europă!”

Astfel, potrivit sursei citate, oameni care fac parte din elita societăţii nu au bani suficienţi de întreţinere, de mâncare sau haine şi aşteaptă ajutorul familiei sau “pomana statului” prin subvenţii!

“Ei sunt cei care nici măcar nu se pot angaja la un credit ipotecar prin care să îşi poată achiziţiona propria locuinţă. Ei sunt cei care şi-au permis unul sau doi ani să plece în concedii doar pentru că au fost acordate vouchere de vacanţă! Ei sunt profesorii României! Nu cerem milă şi nici nu ne pierdem decenţa, cerem doar să fim trataţi cu respectul cuvenit acestei profesii nobile! Reamintim faptul că majorările care ar fi trebuit să fie acordate sunt, în medie, de 250 de lei pe lună”, se mai precizează în comunicat.

Sindicaliştii consideră că “singurul specialist care are o “soluţie” în acest caz este domnul Florin Cîţu”.

“Domnia sa a afirmat la un moment dat că ‘constată o creştere puternică a puterii de cumpărare a românilor!?’, asta în condiţiile în care salariile au îngheţat şi preţurile au crescut. Este de aşteptat ca domnul Florin Cîţu să fie propus pentru Premiul Nobel la Economie, pentru această ‘teorie miraculoasă’ şi antidot care va salva omenirea de la sărăcie. Dacă nu există subvenţie aşa cum ştim deja că nu este în multe cazuri, avem imaginea dezastrului în ceea ce priveşte salarizarea în învăţământ. Cu siguranţă, în apărarea lor, guvernanţii vor veni să spună despre salariile de peste 4.000 de lei din educaţie. Singurii care au aceste venituri sunt cei puţini – profesorii care se află în pragul pensionării, dar care vor deveni curând pensionarii săraci ai României. Ei sunt singurii care îşi vor permite ‘marele lux’ ca la masa de Crăciun să aibă un cozonac şi câteva alimente tradiţionale. Dacă şi cu această imagine generală asupra statutului social al salariaţilor din învăţământ guvernanţii vor rămâne indiferenţi, atunci suntem convinşi că o grevă generală ar fi soluţia care ar putea să îi sensibilizeze!”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

ARTICOLE SIMILARE

Ministerul Sănătăţii a publicat lista actualizată a Centrelor de evaluare COVID -19 din Bucureşti şi din ţară

Ministerul Sănătăţii a publicat, vineri, lista actualizată a Centrelor de evaluare COVID -19 din Bucureşti şi din ţară. În Bucureşti şi în judeţul Ilfov, centrele...

Sorin Cîmpeanu este îngrijorat că tot mai puțini liceeni se înscriu la bacalaureat

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că este îngrijorător că la examenul de bacalaureat se înscriu tot mai puțini elevi, având în vedere că la...

Mașinuțele electrice, tricicletele și toboganele sunt cele mai căutate cadouri pentru copii

Pentru intervalul analizat, topul celor mai căutate articole pentru copii în perioada aprilie - mai include (în funcție de numărul total al căutarilor/produs): mașinuțele...

Vulcan Value Centre și Centrul Comercial Auchan Titan celebrează Ziua Copiilor cu muzică, dulciuri și surprize

Cei mai mici vizitatori ai centrului comercial sunt invitați de 1 iunie, începând cu ora 16:00, la intrarea dinspre Șoseaua Progresul, la un eveniment...

Guvernul a aprobat majorarea premiilor pentru elevii care obţin performanţe la olimpiadele naţionale

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, majorarea stimulentelor financiare pentru elevii care obţin performanţe la olimpiadele naţionale, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. "Aveam...

Teatru de păpuşi şi ateliere de creaţie pentru copii, de 1 Iunie, la Muzeul Naţional al Satului

Mai multe ateliere de creaţie, unde copiii vor învăţa să decoreze turta dulce, să picteze, să modeleze lutul şi să confecţioneze zmee, vor fi...

Noaptea Muzeelor la Antipa

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a pregătit pentru Noaptea Muzeelor 2022 un program care include, pe lângă vizitarea gratuită a expoziției permanente,...

150 de elevi participă la Olimpiada Naţională de Religie Catolică, la Iași

Aproape 200 de elevi şi profesori participă la Iaşi, în perioada 27 aprilie - 1 mai 2022, la Olimpiada Naţională de Religie Catolică. Evenimentul,...

Competiţie de robotică pentru liceeni, la Sala Polivalentă

Aproape 50 de echipe de liceeni din toată ţara vor participa sâmbătă şi duminică la Sala Polivalentă din Bucureşti la etapa finală naţională a...

Copiii ce își demonstrează cunoștințele de educație financiară într-o nouă ediție a competiției FLiPiada, susținută de BCR, pot câștiga premii în valoare de 70.000...

Cu ocazia Global Money Week – săptămâna educației financiare, Școala de Bani și Școala de Valori lansează o nouă ediție a competiției de...

Protocol România – Republica Moldova în Educaţie. Anual vor fi acordate 2.550 de burse pentru învăţământul preuniversitar şi universitar

Protocolul de colaborare între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova pentru perioada 2022 - 2026 prevede, între altele,...

Se schimbă structura anului şcolar

Ministerul Educației a anunțat că începând cu anul școlar 2022 - 2023 structura anului școlar ar putea fi diferită. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat...

Şcolile vor continua activitatea în format fizic săptămâna viitoare, cu excepţia celor cu cazuri punctuale

Secretarul de stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătăţii a precizat, joi, că şcolile îşi vor continua activitatea în format fizic săptămâna viitoare, cu...

Pe 15 februarie, de Ziua națională a lecturii, toată lumea se oprește și citește, la școală, la ora 11.00 și la ora 14.00

Începând din acest an, România are o Zi națională a lecturii! Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an,...

Studiu: 9 din 10 părinți ar fi mulțumiți de introducerea unui modul de educație antreprenorială în școli încă din copilărie

Grupul de inițiativă în politici publice VERTIK și Kidprenor, în dialog cu Ministerul Educației, în parteneriat cu Reveal Marketing Research, au finalizat studiul național...

Ministrul Educației spune că predarea online, fără a avea pregătirea necesară, are vulnerabilități

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, prezent la o dezbatere a organizației Salvați Copiii, a vorbit despre siguranța pe Internet a copiilor și despre riscurile educației...

Guvernul reorganizează ARACIP

Guvernul României a aprobat, miercuri, hotărârea prin care se reorganizează Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), pornind de la principiile profesionalismului,...

”Muzeul Pandemiei. Identități fragile”. Apel pentru contribuții

Primul muzeu participativ dedicat pandemiei își așteaptă din nou contributorii pentru a ajuta la ilustrarea dramei violenței domestice (re)simțite individual de către femeile din...

Lansare de carte la Muzeul Național al Țăranului Român. Povești în șezătoare, semnat de Ana Pascu și Valeria Olenici

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită luni, 7 februarie 2022, de la ora 17:00, la lansarea volumului Povești în șezătoare, semnat de Ana...

5.660.000 de teste vor ajunge în şcoli în acest weekend

Având în vedere evoluția epidemiologică și importanța respectării regulilor sanitare alături de testarea responsabilă, 5.660.000 de teste vor ajunge în şcoli în acest weekend,...

Elevii și profesorii participă la noi cursuri de imprimare 3D în licee prin intermediul celei de-a patra ediții a campaniei „Modelează viitorul. Printează-l 3D!”

3DUTECH anunță o nouă ediție a proiectului pentru meseriașii viitorului în perioada ianuarie - iunie 2022 și un concurs național de 3D design &...

Ministerul Culturii marchează Unirea Principatelor prin expoziţii, spectacole sau activităţi educaţionale cu elevi

Ministerul Culturii marchează, prin instituţiile subordonate, Unirea Principatelor Române, fiind programate, în format fizic sau online, expoziţii, spectacole sau activităţi educaţionale, unele şi cu...

Celebrarea Unirii Principatelor Române, la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României expune cu prilejul celebrării Unirii Principatelor – la 24 ianuarie - una dintre capodoperele aflate în patrimoniul său,...

Ce spune ministrul Educației despre greva de avertisment a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar

„În privința grevei de avertisment a angajaților din învățământul preuniversitar, desfășurată în data de 19 ianuarie, îmi exprim încrederea că profesorii, învățătorii și educatorii...

3DUTECH lansează cea de-a patra ediție a campaniei „Modelează viitorul. Printează-l 3D!”, ajungând la 40 de licee din țară transformate în hub-uri de imprimare...

Inițiativa „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” continuă în 2022 eforturile pentru accesul elevilor şi profesorilor la competențele digitale reale, contribuind la transformarea...

Peste 3.000 de clase/grupe îşi desfăşurau activitatea online vineri

Un număr de 3.095 de clase/grupe îşi desfăşurau activitatea în sistem online vineri, informează Ministerul Educaţiei. Cele 3.095 de formaţiuni de studiu reprezintă 2,25% din...

Începe vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Platforma permite programarea din 26 ianuarie

Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-COVID, începând cu data de 26 ianuarie. Pentru protecția împotriva COVID-19 și limitarea...

Sorin Cîmpeanu își dorește o perioadă mai lungă de cursuri în anul şcolar 2022/2023

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi seara, că îşi doreşte ca perioada de cursuri să fie mai lungă în anul şcolar 2022/2023 faţă...

Ministrul Educaţiei susţine propunerea care prevede ”Săptămâna verde” în calendarul şcolar

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că susţine propunerea ca în structura anului şcolar să existe "Săptămâna verde", în care elevii să înţeleagă...

Ultimele stiri

Cele mai citite