Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a răspuns afirmativ la o întrebare care viza posibilitatea ca vârsta celor care votează să fie coborâtă la 16 ani, menţionând că o modificare a Constituţiei în acest sens ar fi un lucru bun.

“Vedem, de exemplu, în UE că vârsta pentru cei care votează este coborâtă la 16 ani (…). Din punctul meu de vedere, da. Eu cred că este un lucru bun”, a precizat Cîţu, întrebat ce crede despre posibilitatea revizuirii Constituţiei de către actuala coaliţie PNL – PSD – UDMR.

Cîţu a menţionat că o discuţie pe această trebuie să aibă loc în interiorul partidului pentru a clarifica ce se doreşte prin această modificare a Constituţiei.

“Am avut o discuţie şi în Biroul Executiv al PNL. Vreau întâi să avem o discuţie în partid, să vedem care sunt priorităţile. Este adevărat că avem acum o majoritate care poate să modifice Constituţia, dar asta nu înseamnă neapărat că trebuie să modificăm Constituţia, dacă nu avem exact ceea ce trebuie să modificăm. Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le discutăm în PNL întâi. E adevărat, în ultimii ani am văzut, din experienţa şi parlamentară, relaţiile dintre preşedinte – Parlament – Guvern, Guvern – preşedinte ş.a.m.d., că există dezechilibre care ar putea fi corectate”, a spus preşedintele Senatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.