Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, lansează campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”, semnată de agenția de comunicare integrată Mercury360.

Clipul campaniei – https://youtu.be/d066VS6PAY4

Obiectivul principal al proiectului îl constituie creşterea nivelului de informare al copiilor, părinţilor și publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.

Programul reprezintă o consecinţă a creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și a consecințelor grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite copiilor.

„Agresiunea sexuală asupra minorilor este un fenomen global în evoluție și una dintre cele mai grave forme de criminalitate, cu unele consecințe de lungă durată, pentru că marchează victimele pentru tot restul vieţii lor. În timp, amintirile se estompează, însă trauma nu trece niciodată. Tocmai de aceea, prevenirea abuzurilor sexuale asupra copiilor trebuie să fie o prioritate a noastră, a tuturor, deoarece doar prin creșterea gradului de conștientizare și inițiative adecvate putem preveni acest act infracțional și reduce numărul victimelor. Măsurile preventive eficiente pot fi implementate mai bine atunci când experți din toate domeniile cooperează, atât între ei, cât și cu restul societății. Un exemplu de bune practici este parteneriatul tradițional cu Asociația Telefonul Copilului și Ambasada Statelor Unite al Americii în România, iar campania lansată reconfirmă că împreună putem oferi sprijin celor mici.”, a declarat comisarul-șef Ștefan-Andrei Lință, împuternicit adjunct al inspectorului general al Poliției Române.

Iniţiativa este finanţată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi se va desfăşura până la data de 31 mai 2022.

„Între Ambasada Statelor Unite ale Americii la București și Inspectoratul General al Poliției Române există un parteneriat de peste două decenii prin care am dezvoltat programe de asistență și am consolidat resursele instituționale necesare pentru a crea mecanismele de răspuns la riscul ridicat de violență împotriva celor mai vulnerabili membri ai comunităților noastre. […] Ambasada SUA a sprijinit agențiile de aplicare a legii din România să ofere o protecție mai bună tinerilor vulnerabili, să găsească copiii dispăruți, să prevină exploatarea sexuală a copiilor și să elimine pornografia infantilă de pe internet. […] Astăzi facem încă un pas împreună împotriva victimizării copiilor și ne adresăm publicului larg pentru a crește nivelul de informare în legătură cu posibilele semne ale agresiunilor sexuale și cu ce putem face pentru a raporta astfel de cazuri.”, a precizat domnul Shane Dixon, Adjunct interimar al Șefului Misiunii Diplomatice din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

În cadrul campaniei, copiii vor învăţa despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Copiii vor afla că pot suna gratuit la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, vor putea scrie la vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro si pe platforma online a organizatiei https://www.116111.ro/.

„Cazurile de agresiune sexuală, în care copiii au primit sprijinul psihologilor Asociației Telefonul Copilului, ne dezvăluie o realitate de neacceptat, față de care trebuie să luăm atitudine. Conform datelor organizației noastre, principalele victime ale agresiunilor sexuale au fost înregistrate din rândul adolescenților (50%) și preadolescenților (31%), însă cifre alarmante s-au înregistrat și la categoriile mici de vârstă: fete cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (10%) și băieți cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (19%). În 56% dintre situațiile consiliate, copiii au suferit depresii, tulburări de comportament, gânduri și gesturi extreme. În acest context, în cadrul campaniei „Atingeri Nedorite”, vorbim pe înțelesul copiilor despre prevenirea agresiunii sexuale, le transmitem că nu sunt singuri, încurajăm raportarea și alături de Poliția Română venim în sprijinul copiilor, pentru a-i proteja. Mulțumim Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România pentru susținerea acestei inițiative,” a declarat Cătălina Surcel, Director Executiv al Asociației Telefonul Copilului.

Materialele informative pentru copii includ conţinut elaborat de psihologii Asociației Telefonul Copilului, pe înţelesul lor, sub sloganul „Suntem rezultatul atingerilor trăite: Află cum te poți proteja de cele nedorite”. Copiilor le este dedicată și o pagină web care prezintă informații despre recunoașterea unui caz de agresiune sexuală, sfaturi de prevenire, explicații despre impactul psihologic asupra victimei și exemple de cazuri reale consiliate de organizație (editate pentru respectarea anonimatului): https://www.116111.ro/AtingeriNedorite.

Pentru publicul larg, campania de prevenire include un spot video și un spot radio, al căror mesaj reprezintă un apel la prevenire îndreptat și către adulții din jurul copiilor vulnerabili, dar și un apel în vederea semnalării la 112 a situațiilor în care viața copiilor este pusă în pericol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.