Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, a oferit, marți, detalii despre vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani care va începe în curând și în România.

“Pentru administrarea vaccinului copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Schema de vaccinare constă în două doze administrare la interval de 21 de zile, însă dozajul este diferit. Reprezintă practic o treime din doza folosită la cei cu grupa de vârstă peste 12 ani și la adulți, iar din acest punct de vedere datele de siguranță și de eficacitate sunt cât se poate de bune, în sensul în care vaccinarea cu schema completă la grupa de vârstă 5-11 ani s-a asociat cu o eficacitate de peste 91% în ceea ce privește cazurilor de Covid-19”, a spus Gheorghiță.

El a precizat că Pfizer la depus la Agenția Europeană pentru Medicamente datele studiilor clinice și se așteaptă ca la jumătatea lunii decembrie să se facă autorizarea pentru grupa de vârstă 5-11 ani.

“Flacoanele de vaccin sunt diferite, prevăd 10 doze pe flacon, iar dozajul pe doză este o treime din doza care se folosește în momentul de față, adică 10 micrograme”, a punctat el.

“Foarte probabil vom merge pe aceeași infrastructură logistică în sensul în care în centrele de vaccinare prezente vom organiza un cabinet dedicat pentru vaccinarea copiilor 5-11 ani, alături de aceasta va exista posibilitatea de vaccinare la medicul de familie și suplimentar avem în vedere organizarea de cabinete de vaccinare în spitalele de pediatrie. Tocmai pentru a crea o accesibilitate mai crescută această grupă de vârstă”, a continuat Gheorghiță.

Medicul a precizat că vaccinarea va fi ferm recomandată celor care sunt în evidență cu afecțiuni cronice, precum “obezitate, diabet, afecţiunile cronice renale, afecţiunile neurologice, Sindromul Down, care ştim că, din păcate, creşte riscul de zece ori de deces în cazul maladiei COVID-19, dar şi alte afecţiuni neoplazice, cum ar fi bolile onco-hematologice, leucemiile, limfoanele şamd, copiii care sunt în evidenţă cu tratamente care scad răspunsul imun”.

“Pentru celelelate grupe de varstă va fi recomandat vaccinul Pfizer în funcție de rapoartele de risc beneficiu și aici vom vedea, pentru că Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor va face acest raport de risc beneficiu”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

“Vom veni cu detalii atunci când vom ști data autorizării vaccinului și calendarul livrărilor vaccinului pentru această grupă de vârstă”, a adăugat Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a oferit detalii și despre maratoanele organizate în weekenduri în Capitală și în alte localități. El a precizat că în weekendul trecut în Capitală la centrele care au participat la maraton au fost vaccinate aproape 18.000 de persoane.

Întrebat despre pericolul apariției unei tulpini noi în România, medicul a spus că: “Pot sa apară aceste erori de copiere, să se acumuleze aceste mutații, care în final pot duce la o nouă variantă. Aceasta reprezintă evoluția virusului în rândul populației. Cred că această supoziție este mai degrabă teoretică, decât practică, dar la nivel global e posibil”.

Gheorghiță a mai spus că din 4 octombrie până pe 31 octombrie au fost peste 1,4 milioane de persoane vaccinate și că aproape 70% din persoanele vaccinate în ultima lună sunt persoane active, cu vârstă sub 60 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.