Asociația Blondie a oferit pe 29 octombrie cel de-al 74-lea zbor, pe ruta București-Timișoara-Milano, pentru doi bebeluși diagnosticați cu cord stâng hipoplazic, și deja echipa asociației planifică următorul zbor.

Primul zbor caritabil a avut loc pe data de 27 martie 2020, iar de atunci au fost transportați la tratament sau pentru operație în străinătate peste 150 de copii. Cel de-al 74-lea zbor cu un avion Tarom a fost pentru Medeea și Sofia, doi bebeluși de doar două săptămâni, cu un diagnostic crunt: cord stâng hipoplazic. Mai exact, într-un limbaj accesibil, putem spune că aceste micuțe s-au născut cu jumătate de inimă, dar luptă acum pentru a rămâne în viață.

În timpul zborului, bebelușii s-au aflat mereu sub supravegherea atentă a echipei de medici formată din: Dr. Maria Gabriela Petcu și Dr. Denisa Hanea și coordonată de domnul dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Spitalul “Marie Curie”. Pe aeroportul din Milano, cei doi bebeluși au fost preluați cu multă grijă de medicii italieni de la Spitalul San Donato.

La întoarcerea în țară, a urcat la bord Erik, un băiețel de 10 ani, care a trecut peste o intervenție dificilă pe cord. Pentru alți doi bebeluși, aduși acasă din Milano în sicrie mici, zborul 74 a fost ultimul lor zbor. “Indiferent de cât de gravă este afecțiunea, orice viață merită șansă de a fi salvată”, ne-a spus dr. Cîrstoveanu.

Misiunea Asociației Blondie, lăsată moștenire de Cristi mamei sale, Adelina Toncean, prin mesajul “Împarte într-o altă parte”, nu a fost niciodată ușoară, dar cu toate că anumite acțiuni păreau de domeniul fantasticului, ele și-au găsit rezolvarea într-un mod miraculos.

În comemorarea lui Cristi-Blondie, care avea o malformație cardiacă și nu a mai depășit vârsta de 14 ani, asociația a inventat Pink Halloween – un eveniment în care participanții s-au costumat în bine și în iubire și au devenit supereroi, donând sau strângând donații. Suma strânsă în urma acestor evenimente online nu a fost una mare, dar cum minunile fac parte din viața Asociației Blondie, aceasta a primit și primește întotdeauna sprijin la timp pentru a salva vieți. Copiii cu boli grave nu au niciodată timp, de aceea trebuie intervenit imediat, iar efortul este unul imens.

Costurile unui singur zbor (cu avion Tarom și echipaj) variază între 15.000 – 25.000 de euro și sunt suportate de Asociația Blondie, care nu a refuzat niciodată o familie cu o situație disperată de viață.

Asociația Blondie are nevoie de tine pentru a continua activitatea și de a împărți tuturor copiilor bolnavi o “bucată de bine”.

Dacă vrei să oferi suportul tău, poți face o donație, cât de mică, în conturile asociației:
RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI
RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO
Deschise la ING Bank – sucursala Obregia
Titular cont: Asociația Blondie – Împarte pentru altă parte
Banca: INGB CENTRALA
SWIFT: INGBROBU
BIC: INGB
C.U.I. 40914732
Revolut: +40 757 494 293
PayPal: https://www.paypal.me/asociatiablondie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.