Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din municipiul Ploieşti va fi desfiinţat, pe fondul pierderilor financiare pe care le-a înregistrat şi va deveni structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, se arată într-o hotărâre de guvern publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

În nota de fundamentare publicată pe site-ul Guvernului la momentul dezbaterii publice a proiectului se menţionează că actuala structură organizatorică a Maternităţii, unitate înfiinţată în 1984, nu mai este rentabilă din punct de vedere funcţional, costurile de întreţinere fiind foarte mari.

“Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti care funcţionează în prezent în municipiul Ploieşti a fost înfiinţat în anul 1984. Prin adresa Ministerului Sănătăţii nr. XI/A/43.208/31.10.2000 s-a aprobat de către conducerea Ministerului Sănătăţii declararea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti ca unitate de interes judeţean, ţinând cont de faptul că intervine asupra întregii cazuistice complex, precum şi asupra urgenţelor din acest profil. Având în vedere că Spitalul de Obstetrică-Ginecologie a fost proiectat şi a funcţionat cu peste 700 de paturi, actuala structură organizatorică cu 300 de paturi nu este rentabilă din punct de vedere funcţional, costurile de întreţinere fiind foarte mari. Organizarea şi funcţionarea acestui spital este una particulară la nivel naţional, faţă de restul judeţelor care nu au spitale clinice de urgenţă şi unde structurile de Obstetrică-Ginecologie sunt organizate ca secţii în cadrul spitalelor judeţene de urgenţă. (…) În anul 2020 rata de utilizare a paturilor a fost de 48,41%. Spitalul a înregistrat în anul 2019 un deficit financiar de 694.250 lei. Această ineficienţă a determinat analizarea tuturor posibilităţilor de redresare a spitalului, ultima soluţie şi cea mai radicală, fiind cea a reorganizării Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti ca structură exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cu menţinerea numărului de paturi la nivelul noii structuri sanitare şi a personalului angajat, în limita normativului”, precizează sursa citată.

Potrivit documentului prin care se aprobă desfiinţarea acestei unităţi sanitare cu paturi, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii va fi aprobată noua structură organizatorică a SJU rezultată în urma reorganizării Maternităţii Ploieşti.

La reorganizare, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti va fi preluat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar personalul tehnic, economic, administrativ şi de întreţinere va fi preluat de către SJU, cu încadrarea în normativul de personal, sau, după caz, se redistribuie la alte unităţi sanitare din reţeaua Consiliului Judeţean Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.