O consultare desfăşurată de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) în rândul a peste 11.000 de respondenţi relevă că pentru 74,5% dintre aceştia şcoala online a avut o calitate inferioară celei desfăşurate cu prezenţă fizică.

Conform unui comunicat al CNE, rezultatele consultărilor, dar şi un raport cu propuneri şi recomandări vor fi folosite în dialogul cu Ministerul Educaţiei.

“Conform rezultatelor consultării, se poate constata faptul că aproape trei sferturi (74,5%) dintre elevi consideră că şcoala online nu a fost la fel de calitativă ca cea faţă în faţă, iar 82,9% dintre elevi consideră că nu au putut asimila materia în aceeaşi măsură precum dacă ar fi fost la şcoală fizic. De asemenea, peste două treimi (70,9%) dintre respondenţi au declarat că orele suplimentare de recuperare a materiei ar fi utile în parcursul lor educaţional, deşi această posibilitate este rar promovată în spaţiul şcolar, sub forma cursurilor remediale”, precizează sursa citată.

Consiliul Naţional al Elevilor a formulat o serie de propuneri:

– organizarea de testări iniţiale standardizate, la nivel naţional, pentru toate clasele în primele săptămâni ale anului şcolar 2021-2022, pentru a evalua în mod obiectiv lipsurile acumulate în timpul şcolii online la materiile de examen/de profil. Respectivele evaluări ar trebui corectate de profesorii de la clasă, care, în baza rezultatelor, să sprijine elevii în participarea la orele remediale, dar şi să aplice strategii individuale de recuperare a materiei;

– extinderea programului de ore remediale, astfel încât să aibă acces la acest tip de cursuri orice elev care doreşte, nu doar cei aflaţi în diverse situaţii de risc;

– reglementarea scenariilor de funcţionare a unităţilor de învăţământ, prin ordin comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii, până la sfârşitul lunii august, astfel încât şcolile să aibă răstimpul necesar în vederea pregătirii începutului noului an şcolar.

“Astfel, este necesară respectarea scenariilor de la nivel local, în aşa fel încât fiecare şcoală să poată decidă scenariul după care funcţionează (fizic/online), în baza principiului descentralizării, fără să depindă de aprobarea altor entităţi (ISJ, CJSU, DSP etc.)”, precizează CNE.

– dotarea şcolilor cu materiale sanitare suficiente, cu teste rapide antigen de detectare a COVID-19, dar şi înfiinţarea centrelor de vaccinare în unităţile de învăţământ;

– dotarea şcolilor cu dispozitive digitale necesare şcolii online, mai ales în contextul posibilităţii reluării scenariului hibrid, în care o parte dintre elevi sunt în clasă, iar o parte sunt în mediul online.

“Peste trei săptămâni ne reîntoarcem la şcoală, după doi ani şcolari pandemici. Totuşi, până acum, nimeni nu s-a întrebat care au fost pierderile educaţionale ale învăţământului online, cum resimt elevii schimbările vertiginoase din jur, care au fost clivajele generate de pandemie. Noi am făcut-o. De aceea, credem că propunerile şi recomandările noastre sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt fundamentate pe opinia a mii de elevi din România. Solicităm autorităţilor să ia în considerare părerea elevilor şi să comunice o decizie asumată în cel mai scurt timp”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Silviu Morcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.