Vaccinarea cu schemă completă scade de 14 ori riscul de deces în urma maladiei COVID-19, scade de 14 ori riscul de spitalizare și de internare în ATI, dar scade de 10 ori și riscul de infecție cu SARS-CoV-2, sunt concluziile unei analize preliminare cu privire la datele de eficiență a vaccinării împotriva COVID-19 în România. Studiul a fost prezentat marți, la Guvern, de Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.

De la debutul campaniei, la nivel național au fost vaccinate mai bine de 5 milioane de persoane.

Potrivit președintelui CNCAV, studiul a monitorizat valul 3 și perioada dintre începutul lunii februarie și sfârșitul lunii mai. Datele au fost agregate anonimizat din aplicația Coronaforms și Registrul Electronic Național al Vaccinărilor.

„După cum știm, unul dintre obiectivele importante ale strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19 este tocmai acest indicator al eficienței și în acest moment suntem în măsură să vă prezentăm datele de eficiență pentru România. Până la acest moment, ne-am uitat la eficiența care a fost publicată din viața reală în state precum Israel, Marea Britanie, Statele Unite ș.a.m.d”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

„Uitându-ne la doza 2, persoane vaccinate practic cu schemă completă, la mai mult de 14 zile, vedem că eficiența pentru prevenirea infecției este de 90,2%. Asta înseamnă că o persoană vaccinată complet este de 10 ori mai protejată împotriva infecției decât persoanele nevaccinate, ceea ce confirmă și pe datele din viața reală din România, pe valul 3, ceea ce înseamnă că vorbim foarte probabil de tulpina Alpha, tulpina britanică dominantă, că vaccinurile previn îmbolnăvirea cu o eficiență de peste 90%”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

„Dacă ne uităm la protecția oferită de prima doză, o singură doză de vaccin, la mai mult de 14 zile de la această administrare, vedem o eficiență de 67% în prevenirea spitalizărilor, eficiență care crește la peste 92% în cazul în care vorbim de schemă completă de vaccinare după un interval de 14 zile, ceea ce înseamnă tradus că o persoană vaccinată cu schemă completă are un risc de 12 ori mai scăzut de a ajunge în spital, de a se interna în cazul în care este testat pozitiv”, mai spune coordonatorul campaniei de vaccinare”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.

„Știm că în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați pacienți cel puțin care au forme severe, pacienți care au pneumonie, cu necesar de oxigen, care necesită în anumite situații ventilație non-invazivă sau invazivă, deci pacienți cu forme grave de boală. (…) Eficiența, după schema completă de vaccinare, la peste 14 zile, practic când beneficiile sunt maximale, este de peste 92%, ceea ce înseamnă, iarăși, un risc de 12 ori mai redus de a face o formă gravă în urma infecției cu SARS-CoV-2 la o persoană care este vaccinată cu schemă completă”, a explicat oficialul.

„Eficiența schemei complete de vaccinare la peste 14 zile pentru prevenirea deceselor este de peste 93%, ceea ce înseamnă o reducere a riscului de deces de aproximativ 14 ori la persoanele care au fost vaccinate cu schemă completă”, a subliniat președintele CNCAV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.