Ministerul Educației a descoperit 5 licee din 5 județe în care Bacalaureatul de toamnă a fost fraudat, deoarece subiectele la proba scrisă au apărut pe rețelele de socializare, imediat după ce au fost anunțate în sălile de examen, iar elevii le cereau colegilor de acasă să le rezolve.

Grupurile de elevi de pe rețele de socializare s-au umplut de zeci de postări in care absolvenții de clasa a XII-a aflați în sălile de examen miercuri dimineață cereau rezolvarea subiectelor colegilor aflați acasă.

Pe grupul intitulat Bacalaureat 2021-2022 au fost postate fotografii chiar din timpul examenului, scrie Digi24.ro.

Din postările de pe grup se poate vedea că nu este prima dată când tinerii cer rezolvările subiectelor chiar din timpul examenului. Astfel de mesaje au fost postate și zilele trecute.

Ministrul Sorin Cîmpeanu spune că este vorba despre Liceul tehnologic Panait Istrate din Brăila, Liceul tehnologic Nicolae Rucăreanu din Brașov, Liceul cu program sportiv din Târgu Jiu și Liceul tehnologic Constantin Brâncuși din Craiova.

”Este vorba de o fraudă care va fi sancționată la cel mai înalt nivel. Elevii care n-au înțeles că n-au acces cu mijloace de comunicare în sala de examen vor fi eliminați din examen și două sesiuni nu vor mai avea dreptul să participe la acest examen. Am popularizat importanța respectării regulilor de etică. Cei care n-au înțeles vor plăti. Candidații vor fi eliminați cu siguranță. Sunt deja identificați”, a spus ministrul Educației.

Miercuri, absolvenții de clasa a XII-a au susținut proba scrisă la alegere a profilului și specializării, respectiv la Geografie, Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Economie, Psihologie, Sociologie, Filosofie, Logică. La sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2021 sunt înscriși 39.000 de elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.