În al treilea trimestru fiscal al anului, Disney+ a atras peste 12 milioane de clienţi noi, asta chiar fără să realizeze o extindere a disponibilităţii, ci doar din cele câteva pieţe în care era disponibil şi până acum.

În prezent, serviciul de streaming dezvoltat de Disney are 116 milioane de abonaţi, deși investitorii se aşteptau ca numărul să stagneze la 114,5 milioane de abonaţi.

Şi mai impresionantă este comparaţia cu aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea în acest caz fiind de peste 100%.

Noua performanţă vine după un trimestru considerat slab, în comparaţie cu cele dinainte. În al doilea trimestru fiscal, Disney+ ajungea la 103,6 milioane de abonaţi, asta deşi analiştii se aşteptau atunci să ajungă la 109,3 milioane de abonaţi.

Serviciile pentru utilizatori finali ale Disney şi-au crescut veniturile cu 57% în această perioadă, reducându-şi pierderile operaţionale de la 0,6 miliarde de dolari la 0,3 miliarde de dolari.

Disney+ este unul din serviciile companiei cu cele mai mari pierderi, asta din cauza investiţiilor masive în conţinut. Aceste pierderi sunt atenuate semnificativ de creşterea numărului de abonaţi şi succesul serviciului Premier Access, care oferă utilizatorilor, pentru o plată suplimentară, acces la anumite filme încă din momentul în care acestea ajung în cinematografe.

Per ansamblu, Disney a avut venituri de 17,02 miliarde de dolari în ultimul trimestru, peste cele 16,76 miliarde de dolari la care se aşteptau analiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.