Mii de elevi sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă, care începe începe pe 16 august.

Este vorba despre elevii din clasele terminale care nu au apucat să dea examenul în sesiunea de vară, din motive medicale şi nu numai, dar şi despre elevii care nu au obţinut rezultatele aşteptate, respectiv au picat examenul atât în sesiunea de vară a acestui an, cât şi în sesiuni din alţi ani.

Elevii care au decis să-şi încerce norocul la sesiunea de toamnă a Bacalaureat 2021 au avut la dispoziţie timp până pe 26 iulie să se înscrie, iar înscrierile s-au putut face la secretariatele liceelor pe care elevii le-au absolvit. A fost nevoie, de la caz la caz, de fişa-tip informatizată, dar şi de certificat de naştere şi, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă sau adeverinţa cu notele la probele pentru care solicită recunoaşterea notelor.

Examenul de Bac 2021, sesiunea de toamnă, începe pe 16 august, când participanţii susţin proba scrisă la Limba şi literatura română. Urmează, până la sfârşitul lunii august, examenul scris la Proba obligatorie a profilului, examenul scris la Proba la alegere a profilului și specializării, examenul scris la Limba şi literatura maternă sau evaluarea competenţelor lingvistice şi digitale, evaluare care se face doar în anumite cazuri, probele putând fi echivalate.

Calendarul complet al sesiunii de toamnă Bac 2021 arată astfel:

16 august 2021 – Limba și literatura română – proba scrisă

17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă

19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba scrisă

23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține)

25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)

26-27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)

30-31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)
Rezultatele se afişează pe 31 august, zi în care se pot depune şi contestaţiile

Rezultatele pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2021 ar urma să fie afişate pe 31 august. Rezultatele urmează să fie afişate până la ora 12.00 pentru a permite participanţilor să depună şi contestaţii în aceeaşi zi.

Participanţii la examen au doar şase ore la dispoziţie să depună contestaţii, respectiv pe 31 august între orele 12.00 şi 18.00. Evident, pot depune contestaţii şi cei care vor note mai mari, nu doar cei care nu primesc din prima note de trecere.
Rezultatele finale la Bacalaureat se afişează pe 3 septembrie

Rezultatele finale ale sesiunii de Bacalaureat 2021 se afişează pe 3 septembrie, ceea ce înseamnă că profesorii au la dispoziţie perioada 1-3 septembrie pentru a analiza eventualele contestaţii depuse.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.