Platforma de programare pentru imunizarea împotriva COVID-19 va permite înscrierea la vaccinare a tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, cu serul produs de compania Moderna – Spikevax.

Campania de imunizare în rândul adolescenţilor vine după ce Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, pe 23 iulie, acordarea extinderii indicaţiei vaccinului Spikevax / Moderna împotriva COVID-19 pentru categoria de vârstă 12 – 17 ani, precizează CNCAV, într-un comunicat transmis Agerpres.

Schema de vaccinare recomandată constă în administrarea a două doze, la un interval de 28 de zile.

Înscrierea la programare a minorilor în platforma electronică se va putea realiza prin intermediul conturilor părinţilor, tutorilor sau ale aparţinătorilor legali.

Din data de 2 august, vaccinarea copiilor se poate realiza fără o programare prealabilă în platformă, prin prezentarea directă în centrele de imunizare, la cabinetele medicilor de familie unde se administrează acest tip de vaccin sau la evenimentele de tip maraton, drive-trough organizate la nivel naţional.

Vaccinarea este gratuită şi voluntară, iar pentru facilitarea procesului de imunizare se pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât şi formularul de consimţământ informat prin care îşi exprimă acordul în acest sens.

Documentul poate fi semnat de unul dintre părinţi, de tutorele sau reprezentantul legal, iar în centrul de vaccinare adulţii vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora (CI, paşaport, pentru adulţi şi certificatul de naştere, în cazul celor care nu au împlinit 14 ani).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.