Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.

Achiziționarea și depozitarea alimentelor

Astfel, consumatorilor li se recomandă să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/inspectorilor oficiali din cadrul ANSVSA, sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.

De asemenea, consumatorilor li se recomandă să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate, să aleagă alimentele cu atenţie, ținând cont de aspect, miros, termen de valabilitate) și să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită păstrare la rece.

Pentru siguranța alimentelor specialiștii ne mai sfătuiesc să verificăm verifice prospeţimea în momentul achiziţionării, adică să nu cumpărăm alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă.

Un alt sfat este acela de a nu cumpăra produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare.

Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C.

Alimentele care urmează a fi depozitate în frigider trebuie ambalate separat şi menținute în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj.

Alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite, iar produsele care au fost decongelate nu trebuie recongelate, pentru a fi preparate sau consumate ulterior.

Este foarte important ca alimentelele alterate să fie îndepărtate pentru că pot fi o sursă de contaminare pentru celelalte alimente, iar fructele şi legumele trebuie spălate înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.

Inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguraţa Alimentelor județene anu aununțat că vor verifica în special următoarele expunerea la vânzare a produselor alimentare și în special a produselor de origine animală care trebuie să se realizeze în locuri sau spaţii care asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare, cât și condiţiile de manipulare, depozitare şi transport al produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne proaspătă, carne tocată și carne preparată, produse din carne, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte). Transportul produselor de origine animală trebuie să se realizeze numai cu mijloace de transport autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, dotate cu sisteme de înregistrare și monitorizare a temperaturii.

inspectorii sanitari promit că mai au în vedere și verificarea condițiilpr de recepționare, manipulare, depozitare și procesare a produselor de origine animală în unități care se adresează categoriilor vulnerabile ale populației (spitale, grădinițe, creșe, cămine de bătrâni, centre sociale de plasament) și care se adresează unui număr mare de consumatori (cantine, restaurante, catering, tabere pentru copii), dar și depozitarea ambalajelor destinate produselor alimentare și în special a recipientelor în care se livrează/servește mâncarea gătită către consumatorii finali.

Serviciile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor au obligația monitorizării permanente a tuturor cazurilor și situațiilor în care există riscul apariției sau au fost declanșate focare de toxiinfecții alimentare sau intoxicații datorate consumului de alimente, potrivit unui anunț al ANSVSA.

Call Center ANSVSA pentru reclamații

Consumatorii pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor, apelând gratuit, din orice rețea de telefonie, numărul de telefon al Call Center-ului ANSVSA: 0800 826 787.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.