Până pe 1 iulie, liceenii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani sunt invitați să se înscrie în aventura Let’s Go Digital!, atelierul de creație care le oferă șansa de a explora lumea filmului, sub îndrumarea experților din industrie, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) Aplicațiile pot fi trimise exclusiv online, prin completarea formularului disponibil pe site-ul TIFF: tiff.ro/lgd/formular-inscriere

Ajuns la ediția cu numărul 19, Let’s Go Digital! reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii pasionați de film, fotografie și editare video, interesați să dezvolte o carieră în industria cinematografică. În urma preselecției, 12 liceeni vor primi șansa de a lucra în echipă, în vederea dezvoltării unui proiect de film. Aceștia vor avea la dispoziție 10 zile pentru a parcurge fiecare etapă de producție, timp în care vor primi îndrumarea profesioniștilor din domeniu, vor avea acces la aparatură de filmare profesională și vor fi invitați să participe la evenimentele TIFF.

Lor li se vor alătura 2 seniori, foști cursanți ai atelierului, pregătiți să le ofere sfaturi de producție și să-i ghideze în aventura realizării primului lor film. Tot ei vor crea making of-ul ediției, surprinzând experiența participării la workshop. La finalul festivalului, cele patru filme realizate de adolescenți vor fi proiectate în fața specialiștilor din domeniu, urmând ca fiecare dintre tinerii creatori să primească sfaturi personalizate.

Regulamentul poate fi consultat la tiff.ro/lgd/regulament

De la prima ediție a programului, organizată în 2005, peste 400 de liceeni s-au bucurat de experiența Let’s Go Digital!. Cei mai mulți dintre aceștia au absolvit între timp studiile în domeniu și au cariere solide în industrie. Printre cei mai cunoscuți astăzi se numără cineastul Andrei Huțuleac (#doogpoopgirl, Havana, Cuba), actorul, regizorul și scenaristul Anghel Damian (Călătoria fantastică a Maronei, Celed), regizoarele Teona Galgoțiu, Luiza Pârvu, Anda Pușcaș și Ana Maria Comănescu, editorii Letiția Ștefănescu (Sieranevada), Răzvan Ilinca, Ștefan Pârlog, operatorii Tudor Platon și Vladimir Bulza, criticii Irina Trocan și Iulia Voicu.

Cea de-a 19-a ediție a atelierului Let’s Go Digital! este organizată cu sprijinul TenarisSilcotub.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.