Un număr de 7.865 de locuri bugetate vor fi scoase la concurs de cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti pentru studii de licenţă şi master pentru candidaţii la admiterea 2021.

Potrivit unui comunicat de presă al UB, dintre acestea, peste 200 de locuri sunt alocate domeniilor “prioritare de dezvoltare” a României, 19 sunt destinate absolvenţilor de liceu proveniţi din sistemul de protecţie socială şi 50 sunt dedicate candidaţilor care îşi doresc să urmeze studiile în cadrul programelor de master didactic.

Pentru programele de licenţă şi master, concursul de admitere la facultăţile Universităţii din Bucureşti se desfăşoară în perioada 1-30 iulie 2021, iar data limită de afişare a rezultatelor este 30 iulie 2021.

Pentru programele de doctorat, perioada de înscriere este cuprinsă între 1 şi 20 septembrie 2021. “Este important de precizat faptul că fiecare facultate are propriul calendar, cuprins în perioadele mai sus-menţionate. Datele pot fi consultate de toţi cei interesaţi pe website-urile facultăţilor”, se arată în comunicat.

Astfel, pentru studiile de licenţă, Universitatea din Bucureşti oferă celor interesaţi să studieze la una din cele 19 facultăţi un număr de 4.515 de locuri bugetate, în timp ce pentru candidaţii la studii de master, UB pune la dispoziţie 3.350 de locuri bugetate.

Pentru sesiunea iulie 2021 a admiterii la Universitatea din Bucureşti, în ceea ce priveşte studiile universitare de licenţă vor fi cinci forme de admitere, stabilite de consiliile celor 19 facultăţi ale UB şi aprobate în Senatul UB:

* Admitere pe baza mediei/a notelor de la bacalaureat în cazul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, al Facultăţii de Biologie, al Facultăţii de Chimie, al Facultăţii de Fizică, al Facultăţii de Geologie şi Geofizică, al Facultăţii de Litere, al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (pentru o parte din specializări), precum şi al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei;

* Admitere pe baza mediei de la bacalaureat şi a unui eseu motivaţional în cazul Facultăţii de Filosofie, al Facultăţii de Geografie, al Facultăţii de Istorie, al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, al Facultăţii de Ştiinţe Politice, precum şi al Facultăţii de Teologie Baptistă;

* Admitere pe baza unei formule mixte în cazul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri (Business Administration), al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (pentru o parte din specializări), al Facultăţii de Matematică şi Informatică, precum şi al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică;

* Admitere pe baza unui interviu motivaţional în cazul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”;

* Admitere pe bază de examen în cazul Facultăţii de Drept.

În ceea ce priveşte programele de master din oferta educaţională a Universităţii din Bucureşti, majoritatea facultăţilor oferă viitorilor studenţi şi masteranzi un proces online de înscriere şi admitere. De asemenea, unele facultăţi ale Universităţii din Bucureşti organizează şi o sesiune online de preînscriere, oferind candidaţilor posibilitatea de a-şi manifesta interesul pentru facultăţile respective şi de a fi la curent cu ultimele noutăţi cu privire la procesul de admitere.

Pentru a veni în sprijinul candidaţilor din acest an, Universitatea din Bucureşti oferă şi posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere, prin completarea formularului disponibil la adresa www.po.unibuc.ro, dar şi cazare gratuită în căminele UB, în limita locurilor disponibile, pentru trei nopţi. Cazarea va fi posibilă în baza prezentării, la administraţia căminului, a legitimaţiei de concurs şi a actului de identitate.

Nu în ultimul rând, candidaţii pot beneficia, alături de alte trei persoane, şi de acces gratuit în spaţiul Grădinii Botanice “Dimitrie Brandza” a Universităţii din Bucureşti, zilnic, în perioada 1-30 iulie 2021, în intervalul orar 8,00-20,00. Accesul se face pe baza legitimaţiei de participant la concursul de admitere.

Universitatea din Bucureşti va comunica în mod constant informaţii cu privire la admiterea din această sesiune pe website-ul dedicat admiterii: admitere.unibuc.ro şi pe conturile de Facebook, Instagram şi YouTube.

În plus, candidaţii sunt sfătuiţi, ca, în funcţie de opţiuni, să urmărească atât website-urile, cât şi paginile de pe conturile de socializare ale facultăţii/facultăţilor care îi interesează, pentru a fi la curent cu informaţiile utile privitoare la admitere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.