Ministerul Sănătăţii precizează că, pe teritoriul României, nu a fost confirmată, până în prezent noua variantă SARS-Cov-2 depistată în Marea Britanie, procedura de confirmare urmând a fi definitivată în următoarele zile.

“O nouă tulpină se poate confirma numai prin secvenţierea genomului viral de către institutele sau unităţile sanitare abilitate, iar această procedură tehnică va fi definitivată zilele următoare pornind de la probele selectate în urma testării RT-PCR”, se arată într-o precizare a Ministerului Sănătăţii.

Informarea Ministerului Sănătăţii vine după ce în presă au apărut, duminică, informaţii că în laboratorul de genetică al Institutului ”Matei Balş” din Bucureşti ar fi fost confirmată noua tulpină în unele probe de la pacienţi suspecţi de COVID-19.

“În laboratorul de genetică al Institutului, două probe au avut rezultate ale reacţiei de amplificare diferite faţă de cele pe care le ştiam până acum. Urmează ca în zilele următoare să se facă secvenţierea şi să vedem dacă într-adevăr se confirmă noua tulpină a virusului. Nu avem date că ar exista diferenţe semnificative în manifestarea clinică faţă de vechea tulpină”, a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului ”Matei Balş”, Cătălin Apostolescu, la postul DIGI 24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.