Opera Comică pentru Copii a găsit o soluție originală pentru a încuraja mișcarea în aer liber, respectând normele trasate de autorități. Weekendul trecut, odată cu redeschiderea parcurilor din București, Opera Comică pentru Copii a lansat Traseul MADAGASCAR – un program cultural de promovare a activității fizice individuale dedicat copiilor din București. Astfel, când veți ieși în parcurile din cartierele capitalei, veți avea surpriza de a găsi trasee formate din 10 stații atractive, denumite atât pe profilul spectacolului, cât și după domenii ale artelor spectacolului. Puteți parcurge șirul lung de activități fizice și educative în parcuri precum: Parcul Național, Parcul Plumbuita sau Parcul Morarilor. În perioada imediat următoare, traseul va fi disponibil în parcuri din mai multe sectoare ale capitalei. „Madagascar” este unul dintre cele mai iubite spectacole de musical produse de Opera Comică pentru Copii, iar redeschiderea parcurilor este o bună oportunitate pentru promovarea unui traseu care să îmbine cultura cu educația fizică.

Parcurge traseul MADAGASCAR și câștigă!

De asemenea, în urma parcurgerii traseului, Opera Comică pentru Copii te răsplătește cu un abonament valabil o lună în aplicația #OperaCopiilor! Fă poze în timp ce parcurgi traseul și publică-le pe contul tău de Facebook sau Instagram cu #OperaCopiilor, tag către Opera Comică pentru Copii și provoacă alți trei prieteni să-ți urmeze exemplul. Nu-i așa că sună distractiv?

OCC PARTY ONLINE
Opera Comică pentru Copii organizează petreceri online pentru aniversările copiilor. La cererea publicului, OCC a găsit varianta de a le organiza copiilor o zi de naștere specială. Alături de personajul ales de ei, sărbătoritul își poate invita toți prietenii la OCC PARTY ONLINE. Prețul este echivalent cu tariful unui abonament valabil o lună pe aplicația Opera Copiilor, 30 de lei. În pachetul de petrecere este inclus un abonament de o lună pentru fiecare invitat pe app.operacomica.ro și o oră de distracție, jocuri și activități alături de un personaj OCC.
Rezervări la numărul de telefon: 0751186012 sau email: contact.magazinocc@gmail.com


Spectacol la tine acasă!
În acest weekend ai ocazia să vizionezi ONLINE două spectacole imaginate de maestrul Cristian Mihăilescu. Toate spectacolele sunt disponibile în ziua premierei în regim gratuit, în intervalul orar 11:00 – 14:00, după care rămân disponibile în aplicația Opera Copiilor.
Sâmbătă (22 mai) – 11:00 – 14:00 – opereta ,,Joc și Rock”, adaptare după una dintre primele operete românești, „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, în regia maestrului Cristian Mihăilescu
Duminică (23 mai) – 11:00 – 14:00 – opera ,,Directorul de Teatru”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu

O săptămână plină de emisiuni pentru copii!
Luni – Vineri (18 mai – 22 mai)
17:00 – Pas, Pas… Poof!, Andreea Soare și Sabina Chirilă
19:30 – Copacul Ghicitor, Valentino Tiron
Miercuri, 20 mai, 20:20 – Dezbatere LIVE Mădălin vs Emil: Sistemul de educație ar trebui privatizat?
Vineri, 22 mai, 20:20 – Îmi place opera, invitat permanent maestrul Cristian Mihăilescu

Sâmbătă și duminică, 22 mai și 23 mai
17:00 – Duelul Instrumentelor
20:20 – Artiști de 10, regizoarea Antoaneta Cojocaru și scenografa Bogdana Pascal

În mai puțin de două luni, Opera Comică pentru Copii a început derularea unor proiecte incredibil de ofertante: Aplicația Opera Copiilor (https://app.operacomica.ro/), Alo, Opera Copiilor?, Căpșunariul Copiilor, OCC Party Online, Traseul Madagascar.

Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a fost prima care a mutat întreaga activitate în mediul online, imediat după aplicarea măsurilor de urgență. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte – lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare, precum festivaluri de vară și de iarnă, ”Atelierele, Micul Artist”, ”Magazinul OCC”, tururile ”În Spatele Cortinei”, ”Escape Room”, ”Games Room”, ”Petrecere de ziua de naștere”, ”Aventura parc”, ”Abonamente”, ”Voluntariat”, Aplicația ”Opera Copiilor”, “Căpșunariul Copiilor”, campania ”Alo, Opera Copiilor?” etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.