Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat 20 de amenzi în valoare de 170.000 de lei unor societăţi comerciale care comercializau produse alimentare în chioşcurile şi cantinele din incinta şcolilor şi liceelor din Bucureşti, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

“Având în vedere Parteneriatul încheiat în data de 11 februarie 2020 între Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar din Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care are ca principal obiectiv verificarea modului de aplicare legislaţiei în vigoare privind alimentaţia sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, în data de 19 februarie 2020 comisarii din cadrul CRPC Bucureşti-Ilfov au controlat un număr de 32 societăţi comerciale în vederea verificării modului în care se respecta prevederile legale la comercializarea produselor alimentare în chioşcurile şi cantinele din incinta şcolilor şi liceelor din Bucureşti. Ca urmare a deficienţelor constatate s-au aplicat 20 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 170.000 lei şi trei avertismente”, menţionează instituţia de control într-un comunicat transmis AGERPRES.

Totodată, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a cantităţii de 405 kilograme de produse alimentare nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor (prăjituri, bomboane, ciocolata, acadele, chipsuri, biscuiţi săraţi, snacksuri, napolitane), în valoare de 5.587,5 lei.

Potrivit sursei citate, o cantitate de 627 litri sucuri şi băuturi răcoritoare cu conţinut de zahăr ridicat, în valoare de 5.016 lei, a fost oprită de la comercializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.