joi, martie 30, 2023
AcasăStiriCampaniiAdolescenţă fără alcool!

Adolescenţă fără alcool!

Spirits România, asociația reprezentativă a industriei de băuturi spirtoase din România, împreună cu Ministerul Educației Naționale, Federația Română de Fotbal şi Mega Image, lansează astăzi ghidul educațional “Rămâi în joc! Adolescenţă fără alcool!”, un instrument de lucru adresat cadrelor didactice și nu numai, cu ajutorul căruia aceștia să poată discuta cu elevii, la clasă, despre consecințele negative ale consumului de alcool. Plecând de la considerentul că, alături de familie, școlii îi revine o responsabilitate majoră în educarea, formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității adolescenților, materialul educațional își propune să devină o resursă extrem de utilă ce poate fi descărcată online accesând http://www.consuma-responsabil.ro/suntem-multi/ramai-in-joc-adolescenta-fara-alcoolghid-educational/
“Ghidul lansat astăzi face parte din campania “Suntem Mulți” – inițiativă de responsabilitate socială pe termen lung a Spirits România – și oferă metode și tehnici educaționale de prevenție și contracarare a consumului de alcool în rândul minorilor. Este important ca profesorii să discute la clasă despre consumul de alcool cu elevii și să le propună alternative de petrecere a timpului liber. Mulțumesc partenerilor noștri și apreciem faptul că putem face echipă împreună,” a declarat Tudor Furir, Președintele Spirits România.

Ministerul Educaţiei Naţionale a sprijinit acest demers, o echipă de specialiști contribuind activ la elaborarea ghidului. Un accent important a fost pus pe factorii de protecție, mai precis identificarea acelor circumstanțe ce pot reduce gradul de vulnerabilitate și efectele expunerii adolescentului la situații de risc.
“Este un ghid complet din punctul nostru de vedere. Informațiile pe care le oferă sunt suficiente și constituie un punct de plecare solid atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Vom sprijini diseminarea acestuia și vă pot spune că elevii și părinții deopotrivă sunt cei care își doresc astfel de activități non-formale de prevenție. Sper ca o parte dintre elevii la care va ajunge informația din acest ghid să le mulțumească profesorilor mai târziu,” a spus Cătălina Chendea, Inspector, Ministerul Educaţiei Naţionale.
Ghidul, realizat împreună cu psihologul educațional Violeta Tapai, oferă metode și tehnici educaționale şi psihopedagogice de prevenție și contracarare a consumului de alcool în rândul minorilor și răspunde nevoii de coerență și unitate în activitățile educative de prevenție realizate în școală.

“Strategia educa¬țională pozitivă pe care o propune ghidul prin Programul Educația în 5 pași, nu se bazează pe interdicț¬ii, restricț¬ii, pe critică sau blamare. Fiecare pas va putea fi implementat la clasă, în cadrul orelor de dirigenție, printr-o serie de activități educative practice. Pentru a genera schimbarea atitudinii și percepț¬iei adolescen¬ților în ceea ce privește consumul de alcool, noi, profesorii, trebuie să dăm dovadă de tact pedagogic, iar abordarea să fie una plină de înț¬elegere, sus¬ținere și încredere, calibrată nevoilor reale ale adolescenților,” a menționat Violeta Tapai, psiholog educațional.

Federația Română de Fotbal susține și în acest an campania, plecând de la premisa că prin practicarea unui sport copiii își pot dezvolta armonios trupul şi mintea, căpătând încredere în ei și descoperind ce înseamnă cu adevărat spiritul de echipă şi competiția. Mirel Rădoi, Selecționerul Naționalei Under 21, în calitate de ambasador, transmite mesajul campaniei printr-un video ce spune povestea unui grup de adolescenţi care aleg să spună NU consumului de alcool și să descopere bucuria jocului.

“Avem obligația să îi educăm pe viitorii performeri în spiritul unor valori și virtuți pe care să le exerseze și în afara terenului de joc. Ne dorim să continuăm acest proiect pe termen lung și, cu siguranță, vom profita cu toții de pe urma acestui efort educațional,” a declarat Florin Șari, Manager Proiect UEFA EURO 2020, Federația Română de Fotbal.
Materialele informative ale campaniei “Rămâi în joc! Adolescenţă fără alcool!” pot fi regăsite și la rafturile lanţurilor comerciale partenere în intervalul aprilie – iunie 2019.

Pentru mai mai multe informaţii accesaţi www.consuma-responsabil.ro/suntem-multi sau https://www.facebook.com/ConsumaResponsabil.SuntemMulti/

ARTICOLE SIMILARE

România, detronată de Bulgaria din prima poziție în Uniunea Europeană la un capitol sumbru: mortalitatea infantilă

Efortul Salvați Copiii de a întări maternitățile și secțiile de pediatrie și terapie intensivă neonatală în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor...

S-a lansat platforma de resurse educaţionale pentru „Săptămâna Verde”

Elevii și cadrele didactice au acum la dispoziție o platformă de resurse educaționale, Saptamanaverde.edu.ro, lansată, vineri, de Ministerul Educației și Ministerul Apelor și Pădurilor,...

Programul pentru şcoli al României pentru perioada 2023-2029 a fost pus în dezbatere publică

Ajutorul financiar din partea Uniunii Europene pentru distribuirea fructelor, legumelor şi laptelui în şcoli, în perioada 1 august 2023 - 31 iulie 2029, se...

Știai că îți poți dărui cadoul de 1 și 8 Martie pentru o cauză socială pe Galantom.ro?

Platforma de fundraising Galantom.ro lansează campania de Mărțișor, prin care doamnelor și domnișoarelor își pot dărui cadourile de 1 Martie sau 8 Martie către...

La fiecare două minute, o femeie moare din cauza sarcinii sau a nașterii, potrivit agențiilor ONU

La fiecare două minute, o femeie moare în timpul sarcinii sau al nașterii, potrivit ultimelor estimări prezentate astăzi într-un raport de către agențiile ONU. Raportul...

Ministerul Educației prezintă lista celor 39 de clădiri cu destinația de învățământ care au risc seismic

Ministerul Educației a anunțat că în urma reactualizării datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), de către conducerile unităților de învățământ,...

ANCHETĂ: Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu...

Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea...

Studiu DENT ESTET privind sănătatea dentară la copii: „Aproape jumătate dintre părinți își duc copilul la dentist pentru o igienizare mai rar de o...

Datele unui studiu realizat de DENT ESTET în colaborare cu Reveal Marketing Research cu privire la comportamentele românilor legate de sănătatea dentară a copiilor...

Aproape o treime din contribuabilii români își exercită dreptul de a susține cauze socio-umanitare, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit

Mai puțin de o treime din contribuabilii români (27,42%) care ar fi putut să susțină cauze sociale și-au exercitat acest drept în 2002, prin...

De Ziua internațională a copilului bolnav de cancer, MedLife lansează primul program gratuit de testare genetică pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, în vederea...

În România, aproximativ 400 de copii și adolescenți sunt diagnosticați anual cu o formă de cancer, cele mai frecvente fiind leucemiile, urmate de limfoame,...

„SHAME – European Stories”, expoziția care oferă o voce victimelor abuzului trăit în copilărie

Expoziția de fotografie „SHAME - European Stories” a fost inaugurată pe 15 februarie în stația de metrou Piața Unirii 1 din București. Organizată de...

„Plan de Viață”, o șansă pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament. Rezultatele primei ediții a proiectului

AFI Europe România și Asociația The Social Incubator anunță rezultatele primei ediții a programului de responsabilitate socială „Plan de Viață” desfășurat în perioada Ianuarie...

Compartiment pentru copiii cu autism, la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" Iaşi va fi înfiinţat un compartiment adresat copiilor cu patologie din spectrul autist, a anunțat...

Societatea de Stomatologie Estetică din România în parteneriat cu ANAT lansează o campanie de imagine pentru România

Societatea de Stomatologie Estetică din România în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism, lansează o campanie de imagine pentru România, dezvoltată de...

Bucureștiul face primii pași pentru a deveni oraș prieten al copiilor

Primăria Capitalei și UNICEF au semnat un acord prin care municipalitatea va fi sprijinită pentru a participa la Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor Primăria Capitalei...

Soluție inovatoare pentru râuri mai curate: 5 râuri din România beneficiază, de anul acesta, de capcane plutitoare care colectează deșeurile

Brandul de apă minerală naturală Dorna a instalat sisteme de curățare pe unele dintre cele mai importante râuri din România  Dorna, primul brand de apă...

Studiu AVON: Creșterile alarmante ale costurilor de zi cu zi determină 80% dintre femei să caute surse suplimentare de venit

Un studiu realizat de AVON la nivel global, inclusiv pe România, arată că un procent uriaș de 98% dintre femei a fost afectat de...

Fundația FAN Courier a extins programul de burse ”Elev de liceu” pentru prima generație de studenți

Fundația FAN Courier a extins, începând din acest an, programul de burse ”Elev la liceu” și oferă susținere pe durata studiilor universitare primei generații...

Peste 15.000 de copii și părinți au învățat cele mai importante reguli de circulație alături de Gașca Zurli, în cadrul spectacolului „SuperPietonii”

Regulile de circulație rutieră se învață foarte ușor prin cântece și jocuri! Peste 15.000 de copii, părinți și bunici, din 10 orașe ale țării,...

Ambasadorii Mediului din capitală sunt elevii Școlii Profesionale Speciale nr. 3!

Copiii cu nevoi speciale au strâns peste 5,5 tone de deșeuri reciclabile în concursul organizat de ASAP Știm cine sunt Ambasadorii Mediului, din București! Cu...

Tiny Trainers – Primul joc pe smartphone pentru copiii cu Atrofie Musculară Spinală disponibil în limba română

Tiny Trainers este un joc sub formă de aplicație pentru smartphone care îi ajuta pe copiii care suferă de Atrofie Musculară Spinală (AMS) să...

PrimoHUB: Un nou centru de joacă, învățare și parenting își deschide porțile în București

Primăria București, prin Direcția Generală de Asistență Socială și a Municipiului București (DGASMB), Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională și...

Nu le putem aduce familiile înapoi, dar le putem vindeca sufletul copiilor abandonați. Mii de copii instituționalizați au nevoie de psihoterapie în lupta cu...

Ajungem MARI, cel mai mare program educațional în sprijinul copiilor din sistemul de protecție din România, dă startul campaniei „Suflet fragil, caut o inimă...

Copiii români sunt victime directe ale sărăciei: 16,81 % dintre copiii de 15 ani nu merg la școală, de aproape șase ori mai mult...

Festivalul Brazilor de Crăciun asigură accesul la școală pentru copiii vulnerabilizați de sărăcie și război Florentina are 16 ani și până la 12 ani nu...

Habitat for Humanity România demarează o campanie de strângere de fonduri pentru a oferi copiilor din comunitățile vulnerabile un loc pe care să îl...

Organizația Habitat for Humanity România lansează, la finalul acestui an, un apel de mobilizare către publicul larg, prin intermediul campaniei de strângere de fonduri...

Sumă forfetară pentru asigurarea transportului elevilor navetiști, aprobată prin ordonanță de urgență

Guvernul a adoptat, joi, Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, prin care se propune introducerea unei sume forfetare...

ING Bank și Fitbit lansează o campanie prin care încurajează românii să facă mai multă mișcare

ING Bank și Fitbit, parte din Google, încurajează românii să facă mai multă mișcare prin campania „Pași către un stil de viață mai activ”,...

Cauza copiilor ucraineni, pe agenda Festivalului Brazilor de Craciun. Peste 760.000 euro, stransi anul trecut

Ajuns la cea de-a 22-a ediție,  Festivalul Brazilor de Crăciun va pleda pentru accesul la educație al copiilor vulnerabili, atât din cauze socio-economice, cât...

Libris și Salvați Copiii duc cărțile mai aproape de 33.116 de elevi cu acces limitat la lectură

Peste 11.000 de volume vor fi donate în a patra ediție a proiectului CarteTeca celor 53 de biblioteci câștigătoare Libris donează pentru al patrulea an...

Companiile și instituțiile publice care realizează achiziții sustenabile sunt invitate să se înscrie la prima ediție a competiției ”Achiziții sustenabile. Premiile cu impact social...

Asociația Centrul pentru Legislație Nonprofit, împreună cu partenerii Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Asociația Ateliere fără Frontiere, organizează prima ediție a competiției...

Ultimele stiri

Cele mai citite