Cercetătorii din Elveția au pus la punct camere pentru a asigura monitorizarea medicală fără contact și fără fir a nou-născuților prematuri, potrivit unui comunicat dat publicității luni de Școala politehnică federală din Lausanne (EPFL), relatează AFP.

Acest sistem a fost pus la punct de cercetătorii de la EPFL și de la CSEM (Centrul elvețian de electronică și de microtehnică) și permite măsurarea în continuu ai parametrilor vitali ai prematurilor, fără a le plasa senzori pe piele, scrie Agepres.ro

Camera înlocuiește acești senzori, indică EPFL, care generează alerte false în proporție de aproape 90%.

Primele teste asupra născuților ar trebui să înceapă la spitalul universitar din Zurich, partener al proiectului. Până în prezent nu au fost însă furnizată nicio dată concretă.

“Senzorii actuali, instalați pe pieptul bebelușilor, sunt atât de sensibili că generează aproape 90% alerte false, în special din cauza mișcărilor bebelușilor”, a explicat dr. Jean-Claude Fauchere, medic adjunct al clinicii de neonatologie a spitalului universitar din Zurich.

“Asta antrenează un disconfort pentru bebeluș, pe care trebuie să-l mutăm de fiecare dată, și este un important factor de stres, precum și o mobilizare inutilă a infirmierelor. Ele ar putea ajunge în situația de a gestiona mai puțin bine urgențele veritabile, ceea ce la perturbă muncă de îngrijire”, a adăugat el, citat într-un comunicat.

Odată cu instalarea camerelor, niciun contact fizic nu este necesar. Ritmul cardiac este detectat plecând de la variațiile ușoare ale culorii pielii bebelușului, provocate de bătăile inimii.

Respirația este analizată prin intermediul mișcărilor toracelui și al umerilor. Noaptea rolul de monitorizare este preluat de camere în infraroșu, ceea ce permite asigurarea controlului continuu.