3 saptamani de vacanta de iarnaIncepând de sâmbătă, 19 decembrie 2015 şi până duminică, 10 ianuarie 2016, cei peste 3.000.000 de elevi din învăţământul preuniversitar sunt în vacanţa de iarnă, in conformitate cu ordinul de ministru privind aprobarea structurii anului şcolar 2015-2016, anunta ministerul Educatiei.

Cursurile primului semestru se vor relua luni, 11 ianuarie şi se vor încheia vineri, 5 februarie. Intervalul 6 februarie – 14 februarie 2016 este alocat vacanţei intersemestriale ce precedă cursurile semestrului al II-lea.

Anul acesta, cei mici se vor bucura de o vacanta de trei saptamani, fata de anii trecuti cand au avut doar doua saptamani libere.

Calendarul anului scolar 2015-2016:

Semestrul I
Cursuri – luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015
In perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2015, clasele din invatamantul primar si grupele din invatamantul prescolar sunt in vacanta.
Vacanta de iarna – sambata, 19 decembrie 2015 – duminica, 10 ianuarie 2016
Cursuri – luni, 11 ianuarie 2016 – vineri, 5 februarie 2016
Vacanta intersemestriala – sambata, 6 februarie 2016 – duminica, 14 februarie 2016

Semestrul al II-lea
Cursuri – luni, 15 februarie 2016 – vineri, 22 aprilie 2016
Vacanta de primavara – sambata, 23 aprilie 2016 – marti, 3 mai 2016
Cursuri – miercuri, 4 mai 2016 – vineri, 24 iunie 2016
Vacanta de vara – sambata, 25 iunie 2016 – duminica, 11 septembrie 2016

Anul scolar 2015-2016 are 36 de saptamani de cursuri, insumand 175 de zile lucratoare.

Pentru clasele terminale din invatamantul liceal, anul scolar are 37 de saptamani, din care durata cursurilor este de 33 de saptamani, 4 saptamani fiind dedicate desfasurarii examenului national de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din invatamantul liceal se incheie in data de 3 iunie 2016;

Anul scolar 2015-2016 are 36 de saptamani pentru elevii claselor a VIII-a, din care durata cursurilor este de 35 de saptamani, o saptamana fiind dedicata desfasurarii evaluarii nationale. Cursurile claselor a VIII-a se incheie in data de 17 iunie 2016.

Pentru clasele din invatamantul liceal – filiera tehnologica, cu exceptia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilita prin planurile-cadru de invatamant, in vigoare.