Impozitele pe locuintele persoanelor fizice vor creste cu pana la 30% in 2016Impozitele pe locuințele persoanelor fizice se vor majora, în 2016, cu până la 30%, conform prevederilor noului Cod fiscal, iar calculul va fi realizat ca și până acum de autoritățile locale, a declarat marți Adrian Vascu, președinte Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), într-o conferință.

“În noul Cod fiscal sunt atât modificări ale cotelor de impozitare, cât și ale modului de stabilire a valorilor impozabile. În cazul sediilor de firme din apartamente, contribuabilul este cel care va încadra clădirea în categoria rezidențială, nerezidențială sau mixtă. Contractul de închiriere sau cel de comodat va reprezenta elementul principal care va sta la baza deciziei de încadrare într-una dintre cele trei categorii. Doar în situația în care apartamentul va fi clasificat ca nerezidențial vor crește impozitele față de anul anterior (poate fi și mai mult de 10 ori).”, a precizat Adrian Vascu, citat de Agrespres.ro.

Pentru clădirile nerezidențiale gen birouri, spații comerciale, hoteluri, benzinării care aparțin persoanelor fizice impozitul va crește față de anul anterior.

“La persoanele fizice, după părerea mea, în momentul în care o singură cameră din apartament este folosită de un PFA sau o microîntreprindere, este vorba despre o clădire rezidențială și se impozitează după regula de rezidențial la persoană fizică. Dacă este folosită camera declarată cu activitate, prima întrebare este dacă poate fi delimitată distinct suprafața. Se știe, camera mică are 12 mp. Evaluatorul poate să evalueze o cameră dintr-un apartament prin cost? Nu poate, pentru că pentru a-și putea desfășura activitatea acolo are nevoie și de o cotă de utilități. Această situație se încadrează în categoria în care suprafețele nu sunt indentificabile distinct. Se mută la articolul din cod care face referire la cine plătește utilitățile”, a declarat Adrian Vascu.

Valorile impozabile ale clădirilor nerezidențiale aparținând persoanelor fizice precum și valorile impozabile ale clădirilor, atât rezidențiale cât și nerezidențiale, aparținând persoanelor juridice, vor fi puse la dispoziția autorităților locale de către contribuabili.

“Fiecare administrație locală va primi câte un raport de evaluare pentru toate clădirile deținute de către contribuabil în raza administrativ teritorială a autorității locale respective. Scăderea valorilor impozabile nu înseamnă neapărat că rezultatul evaluării este greșit”, mai spune președintele ANEVAR.