copii adoptabiliPrejudecăţile, temerile, miturile şi proiectarea imaginii copilului ideal asupra copilului adoptabil împiedică încă mulţi minori să crească într-o familie permanentă, a atenţionat marţi, de Ziua Naţională a Adopţiei, preşedintele Asociaţiei Ador Copiii, Simona Czudar.

Potrivit Simonei Czudar, aproape 60.000 de copii sunt încă în sistemul de protecţie specială şi deşi aproximativ 4.000 sunt declaraţi adoptabili, şansele lor de a creşte într-o familie permanentă sunt diminuate de prejudecăţile celor care îşi doresc să adopte un copil.

“Din experienţa evaluării familiilor adoptive şi a formării viitorilor adoptatori, atragem atenţia că proiectarea imaginii copilului ideal, inexistent, de altfel, asupra copilului adoptabil, cu care familia intră în potrivire, este o tendinţă generală şi aşa se explică numărul mare de respingeri a copiilor adoptabili, cât şi numărul încă mic de adopţii încheiate. Prejudecăţile, temerile şi miturile care înconjoară adopţia împiedică încă mulţi copii adoptabili să crească într-o familie permanentă. Facem apel la o mai mare responsabilitate a persoanelor implicate în procedura adopţiei”, arată preşedintele Ador Copiii, Simona Czudar.

Citeste continuarea pe Mediafax.ro