Elevii in cadrul interventiilor SETS din scoliEPODE International Network, cea mai extinsă reţea de prevenire a obezităţii la nivel mondial, a anunţat marti lansarea unui proiect inovator cu scopul de a spori eforturile pentru prevenirea obezităţii în rândul copiilor din Europa. Proiectul OPEN va susține 11 iniţiative comunitare care vor beneficia de sprijin specific în vederea extinderii activităţilor pentru reducerea ratei obezității infantile până în 2016.

Acest proiect îşi propune să ajute aproximativ patru milioane de oameni din comunităţi din întreaga Europă, inclusiv 975.000 de copii şi adolescenţi, pentru a alege şi a menţine un stil de viaţă activ şi sănătos. În acest moment, în Europa, unul din trei copii de 11 ani este supraponderal sau obez*.

Pe parcursul următorilor trei ani, proiectul OPEN va susţine programe şi iniţiative derulate în Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Ungaria, Italia, Suedia, Franţa, Grecia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Spania. Multe dintre aceste programe au fost structurate în baza modelului EPODE care are ca obiectiv prevenirea obezităţii în rândul copiilor prin implementarea de programe la nivel local care stabilesc norme şi condiţii care îi ajută pe copii să beneficieze de o alimentaţie sănătoasă, timp de joacă activă şi recreere.

Jean-Michel Borys, Director şi Secretar General EPODE International Network (EIN), a declarat: „În cadrul EPODE International Network considerăm că cea mai promiţătoare metodă de combatere a obezităţii la vârsta copilăriei este utilizarea unei abordări la nivelul comunităţii, mobilizarea tuturor factorilor de interes, atât din sfera publică, cât şi din cea privată, de la reprezentanţi politici, la forțe de pe teren. Din acest motiv, în ultimii 20 de ani, ne-am concentrat eforturile asupra modului în care putem aduce laolaltă toate sectoarele în vederea creării şi livrării de programe locale care să facă o diferenţă reală în beneficiul familiilor incluse în program. Ne bucurăm că putem sprijini proiectul OPEN şi că putem ajuta sute de mii de copii să obţină un stil de viaţă sănătos şi activ până în 2016.”

Programul din România integrat și sprijinit de OPEN este Mișcarea Națională „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS, inițiată de Fundația PRAIS în martie 2011. Până în acest moment, au fost angrenați în proiect peste 94.500 de elevi din ciclul primar din 252 de şcoli din Bucureşti, Roman şi Cluj-Napoca, 3.000 de cadre didactice şi peste 200.000 de părinţi, 2 milioane – public larg. Portalul mişcării, www.sets.ro, și pagina de Facebook SETS – facebook.com/miscareaSETS au devenit o sursă publică de informații utile familiei și de angajare a copiilor în competiția anuală „Cluburile SETS de Mișcare și Distracție”, la care s-au înscris până acum 11.510 elevi care au creat 280 de cluburi SETS și au derulat 4.770 de activități. Peste 200 de studenți voluntari din cadrul UNEFS din București și FEFS Cluj au animat, în cadrul celor 180 de lecții deschise extracurriculare, 11.200 de elevi.

„Participarea mișcării naționale SETS din România în cadrul proiectului internațional OPEN este o nouă recunoaștere a eforturilor alianței noastre, a impactului metodologiilor pe care de 4 ani le implementăm la nivel comunitar și școlar. Suntem un model de bune practici în rețeaua EIN din care fac parte 25 de țări și o referință de fiecare dată când se fac studii de caz. Această reușită aparține în mod egal echipei noastre și partenerilor instituționali, celor privați, organizațiilor sportive și medicale, membrilor Consiliului Științific SETS, cărora le dedicăm acest succes”, a declarat Silvia Bucur, Președinta Fundației PRAIS, inițiatoarea SETS.

Partenerii mişcării SETS sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Neamţ, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj, Federaţia Română de Atletism, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de Nutriţie, Federaţia Romalimenta prin sprijinul a 5 companii membre – parteneri privați.

Proiectul OPEN este co-finanţat de EPODE International Network printr-un grant oferit de Fundaţia Coca-Cola. De asemenea, Fundaţia Coca-Cola sprijină şi implementarea metodologiei EPODE în Europa printr-o serie de fonduri suplimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.