booksCentrul Naţional de Echivalare şi Recunoaştere a Diplomelor (CNERD) din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a împlinit miercuri, 29 ianuarie, 15 ani de existenţă, informeaza Ministerul Educatiei Nationale.

CNERD a fost înfiinţat în anul 1999, prin Hotărârea de Guvern nr. 49, la iniţiativa ministrului Educaţiei de la acea dată, Andrei Marga, şi a doamnei Daniela Gârbea, primul director al Centrului, un profesionist în domeniu, recunoscut la nivel naţional şi internaţional. Misiunea CNERD a fost, de la început, aceea de a asigura recunoaşterea, în România, a diplomelor obţinute în străinătate şi de a sprijini recunoaşterea, peste hotare, a diplomelor româneşti.

Compus dintr-o echipă de funcţionari pregătiţi pentru a răspunde provocărilor impuse de evoluţia sistemelor de învăţământ şi a pieţei muncii, CNERD a devenit un punct de echilibru între politicile educaţionale interne şi sistemele de educaţie din străinătate.

În timp, activităţile acestui departament s-au diversificat pentru a veni în sprijinul persoanelor care intenţionează să-şi continue studiile sau să ocupe un loc de muncă, în România sau în străinătate, respectând normele internaţionale şi europene obligatorii în domeniul recunoaşterii academice şi profesionale. Astfel, recunoaşterea şi echivalarea studiilor efectuate în străinătate (în concordanţă cu legislaţia naţională privind sistemul românesc de învăţământ, acordurile internaţionale bilaterale în domeniul recunoaşterii academice sau dispoziţiile obligatorii adoptate la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte recunoaşterea profesională), autentificarea actelor de studii universitare, precum şi furnizarea de informaţii şi eliberarea de documente specifice privind sistemul românesc de învăţământ sau sistemele de învăţământ din alte state au devenit principalele activităţi ale CNERD.

Datele statistice aferente anului 2013 demonstrează volumul mare de muncă şi gradul ridicat de profesionalism al personalului Centrului:

11.152 de dosare de echivalare a studiilor preuniversitare efectuate de cetăţenii români în străinătate;

1.811 dosare de echivalare a diplomelor de licenţă, masterat, doctorat, obţinute de cetăţenii români în străinătate;

3.327 de dosare de recunoaştere a studiilor cetăţenilor din statele membre ale UE pentru înscrierea la studii universitare de licenţă, master şi doctorat;

2.290 de cetăţeni din state terţe şi 306 cetăţeni din statele membre ale UE au solicitat recunoaşterea studiilor pentru obţinerea permisului de muncă;

4.408 de solicitări de vizare a diplomelor de studii superioare pentru cei care doresc să studieze sau să lucreze în străinătate;

284 de cereri pentru eliberarea Adeverinţei de conformitate a studiilor pentru profesii nereglementate în Romania cu Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale;

703 cereri de informaţii despre recunoaşterea calificărilor profesionale coordonate în Sistemul de Informare al Pieţei Interne – IMI.

alte tipuri de solicitări: 1.186.

Cu prilejul celor 15 ani, Centrul Naţional de Echivalare şi Recunoaştere a Diplomelor doreşte să mulţumească tuturor celor care i-au sprijinit activitatea de-a lungul timpului – conducerea şi direcţiile de specialitate din MEN, instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, partenerii din administraţia publică şi, nu în ultimul rând, publicul. CNERD aminteşte publicului că, în ciuda unor întârzieri inerente care apar în demersurile de echivalare, cauzate de paşii procedurali obligatoriu a fi urmaţi, conform legislaţiei interne şi intenaţionale, echipa CNERD va continua să furnizeze servicii de calitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.