Winter park at night– Unităţile şcolare din judeţul Vaslui vor fi închise doar în mediul rural –

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a discutat, marţi, 28 ianuarie, în cadrul videoconferinţelor organizate la ora 09.30 şi la ora 13.00, la sediul MEN, cu reprezentanţii tuturor inspectoratelor şcolare judeţene/al muncipiului Bucureşti, despre situaţia unităţilor de învăţământ din zonele aflate sub cod de avertizare meteorologică.

În urma avertizărilor primite de la ANM privind instituirea codului portocaliu şi a codului galben pentru Bucureşti şi alte 24 de judeţe, inspectoratele şcolare au decis închiderea integrală a tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru miercuri, 29 ianuarie, în Capitală şi în alte 18 judeţe: Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Olt, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea. În judeţele Vaslui şi Iaşi, cursurile vor fi suspendate doar în mediul rural, iar în judeţele Braşov, Covasna, Gorj şi Mehedinţi unităţile de învăţământ vor fi deschise pentru elevi şi profesori, chiar dacă acestea se află sub cod galben, deoarece condiţiile create permit acest lucru.

O situaţie excepţională o reprezintă judeţul Botoşani, care, deşi nu se află sub niciun cod de avertizare meteorologică, va avea două şcoli închise din cauza faptului că elevii vin din localităţi aflate sub cod de avertizare. Conform ANM, în ziua de miercuri, 29 ianuarie, între orele 06.00 – 23.00, în majoritatea judeţelor vizate de atenţionare va ninge, vântul va avea intensificări ce vor depăşi 55 km şi chiar 70 de km pe oră, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri şi, local, se va depune polei.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a solicitat fiecărui inspectorat şcolar să informeze opinia publică în legătură cu situaţia tuturor unităţilor de învăţământ din judeţele lor.

Din cauza condiţiilor meteorologice improprii, Universitatea Bucureşti a decis sistarea tuturor activităţilor pentru zilele de miercuri, 29 ianuarie, şi joi, 30 ianuarie. La rândul lor, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi Universitatea din Piteşti au decis să suspende activităţile didactice pentru ziua de miercuri, 29 ianuarie.

Hotărârea de întrerupere temporară a activităţii aparţine exclusiv conducerilor instituţiilor de învăţământ superior, în baza autonomiei universitare.

Ministerul Educaţiei Naţionale recomandă tuturor studenţilor să contacteze secretariatele universităţilor şi să consulte paginile de internet ale acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.