Opera Comica Pentru CopiiCare fetiţă nu visează să fie prinţesă? Şi, mai târziu, câte dintre ele nu aşteaptă un prinţ? Despre prinţi, prinţese şi alte lucruri din magia poveştilor sunteţi invitaţi să aflaţi la Opera Comică Pentru Copii, în luna noiembrie, la spectacolele cu baletul Frumoasa din Padurea Adormita în versiune adaptată pentru micii spectatori.

În zilele de luni (11, 18, 25 noiembrie) şi marţi (12, 19, 26 noiembrie), de la orele 11.00 şi 13.00, cei care vor trece pragul teatrului liric bucureştean se vor reîntâlni cu unul dintre cele mai frumoase basme nemuritoare, poveste aşternută pe hârtie de scriitorul francez Charles Perrault şi preluată ulterior de Fraţii Grimm. Spectacolul de balet – a cărui premieră a avut loc pe 1 aprilie 2013 – în regia şi coregrafia lui Mihai Babușca, se bazează pe o inedită combinaţie între basmul tradiţional, baletul clasic şi filmul de desene animate al lui Disney.

Coloana sonoră este asigurata de Alexandru Istrate, care a creat un colaj atractiv între muzica marelui Ceaikovski şi banda sonoră a filmului de animaţie. Decorurile şi  costumele  sunt create de Viorica Petrovici, nominalizată în anul 2012 la premiile César, pentru filmul „La source des femmes”, în regia lui Radu Mihăileanu. Asistent maestru de balet este Cătălin Caracaş.

Întâmplările frumoasei prinţese trezite din vraja malefică a ursitoarei rele de sărutul unui prinţ vor prinde viaţă prin interpretarea balerinilor Operei Comice pentru Copii: Alice Birjovanu, Alexa Corneanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Theodora Munteanu, Andy Ardeleanu, Mircea Ioniţă, Daniel Manea, Mihai Pricope, Andrei Dogaru, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.