operatiePrimele două operaţii pe cord la Spitalul de Copii “Marie Curie” din Bucureşti au fost făcute cu succes, luni, de către o echipă de specialişti italieni, asistată de medici români aflaţi în Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, informează Ministerul Sănătăţii (MS).

Ambii copii se află la terapie intensivă, în stare stabilă, primul dintre cei doi revenindu-şi complet şi putând comunica, potrivit Mediafax.  Echipa de specialişti italieni va continua, în zilele următoare, să facă operaţii pentru corectarea unor malformaţii congenitale cardiace la copii, în Spitalul “Marie Curie”.

Departamentul de Cardiochirurgie pediatrică al Spitalului de copii “Marie Curie” a fost amenajat şi dotat în urma unei investiţii totale de aproximativ 4.200.000 de euro, din care: aproximativ 1.500.000 de euro din donaţii publice strânse de Asociaţia Inima Copiilor, aproximativ 2.300.000 de euro oferiţi de minister pentru aparatura medicală, restul sumei provenind din alte donaţii şi sponsorizări către unitatea sanitară.

Pentru începerea cât mai rapidă a activităţii operatorii la “Marie Curie”, MS a alocat, în august, aproximativ 650.000 de euro pentru completarea echipamentelor şi a instrumentarului necesar.

În vederea desfășurării în condiții optime a misiunii, duminica, 22 septembrie 2013, o echipă de specialiști a verificat toată aparatura și echipamentele medicale din sala de operație și terapie intensivă din cadrul spitalului de copii Marie Curie, toate fiind în stare de funcționare, pregătite pentru începerea intervențiilor.

Misiunea va dura până joi, 26 septembrie 2013, timp în care se vor efectua mai multe operații pentru corectarea unor malformații congenitale cardiace.

Activitatea chirurgicala din Departamentul de cardiochirurgie al spitalului Marie Curie începe anul acesta cu misiuni medicale periodice și va deveni tot mai susținută în perioada următoare, urmând a fi complet funcțională cu specialiștii din Romania formați până la sfârșitul programului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.