Doi copii, acuzati de comiterea unui furt dintr-o locuinta | |

Doi copii, acuzati de comiterea unui furt dintr-o locuinta

Share Button

steal1Politistii Sectiei 3 din Constanta investigheaza cazul a doi copii care ar fi furat mai multe bunuri dintr-o locuință, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

Potrivit Ziuaconstanta.ro, la data de 25.08.2013, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la data de 24.08.2013, în intervalul orar 16.00-23.00, persoane necunoscute prin escaladarea gardului şi forţarea uşii de acces, au pătruns într-o locuinţă situată pe strada Vasile Lupu, din municipiul Constanţa, de unde au sustras 150 grame bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 30.000 lei.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au identificat minorii A. I. de 13 ani şi M. G., de 14 ani, ambii din sat Viişoara, judeţ Constanţa, suspecţi de comiterea faptei. Totodată, oamenii legii au stabilit că cei doi minori, au fost sprijiniţi în comiterea actului infracţional de către A. Ghiunaidîn, de 23 ani, din sat Castelu, acesta fiind depistat la data de 17.09.2013, cu sprijinul poliţiştilor din localitatea de domiciliu.

Faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la data de 18.09.2013, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale în vederea recuperării prejudiciului şi stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *