DSC_2103DSC_2049  DSC_2120  Prima biblioteca amplasata pe o plaja din Europa a fost deschisa in statiunea Albena astfel ca turistii aflati in vacanta pe litoralul bulgaresc pot imprumuta gratuit carti, oferta fiind de peste 2500 de volume, scrise in 10 limbi si din aproape toate genurile literare.

A treia biblioteca de acest gen din lume poate fi gasita pe plaja din apropierea Hotelului Kaliopa, iar turistul aflat la plaja, oricat de pretentios ar fi, are toate sansele de a isi gasi o carte pe gustul sau, pe cele 140 de rafturi ce adapostesc volume de la literatura clasica pana la romane istorice, thriller sau chiar memorii, inclusiv colectia de povestiri ´Albena´ scrisa de Jordan Yovkov, publicata in sase limbi.

Biblioteca de pe plaja, in lungime de 12 metri si cu o capacitate de 4000 de volume, a fost realizata din materiale rezistente la vant, soare si umiditate, iar cartile pot fi protejate cu o folie speciala in cazul in care ploua, spune Herman Kompernas, Project Manager Albena PLC, firma care administeraza plaja din statiune.

Rafturile sunt marcate cu stegulete in functie de limba in care sunt scrise cartile. Turistii pot lua gratuit o carte fara a fi necesara emiterea unui card de inregistrare.

Daca nu au reusit sa termine de citit cartea pe plaja, turistii pot lua orice carte acasa, cu conditia sa lase alta in loc, ca donatie. Initiatorii acestui proiect spun ca astfel se va diversifica permanent colectia cu noi titluri iar anul viitor exista mari sanse sa poata fi adaugate 2-3 module in biblioteca.

“Într-o lume a tehnologiei, dominata de computer, ne dorim sa ne intoarcem la traditii si mai adaugam o nota de originalitate frumoaselor noastre plaje – oferind astfel turistilor nu doar posibilitatea de a se relaxa la soare si la briza marii, ci si sansa de a se delecta cu o carte buna”, a declarat Margita Todorova, director de Marketing la Albena PLC.

“Mi-as dori ca fiecare turist venit in vacanta pe plajele din Albena sa isi poata gasi aici cartea preferata”, spune initiatoarea acestui proiect, Victoria Biserova – publisher si consultant la Albena PLC.