Părinţii unui copil în vârstă de 10 ani, ajuns în comă la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti după ce poarta de pe un teren privat de fotbal din localitatea dâmboviţeană Glodeni a căzut peste el, şi-au dat acordul ca organele fiului lor să fie prelevate, întrucât băiatultransplant 2 a intrat în moarte cerebrală, informează Adevarul.ro.

Ficatul a fost prelevat şi a ajuns la o fetiţă de zece ani din Republica Moldova, în timp ce rinichii au fost trasplantaţi la doi pacienţi de la Spitalul Fundeni, care se aflau pe lista de aşteptare. Victor Zota, coordonatorul naţional pe transplant, a precizat că prin gestul umanitar al familiei băiatului care a acceptat prelevarea vor fi salvate trei vieţi – o fetiţă din Republica Moldova, căreia îi va fi transplantat ficatul şi două femei în vârstă de 33 de ani şi, respectiv, 34 de ani, „cu constituţie de copil, adică mai slabe şi micuţe, care vor primi câte un rinichi”.

Bunicul copilului a declarat că, sâmbătă, băiatul a mers, împreună cu tatăl său, la un meci de fotbal desfăşurat pe un teren privat din oraşul Pucioasa. La un moment dat, băiatul a intrat pe teren, în spatele unei porţi şi s-a agăţat de bară. Poarta, de peste 200 de kilograme şi care nu era prinsă în pământ, a căzut peste el. Copilul era elev în clasa a III-a şi avea rezultate foarte bune la învăţătură fiind, de asemenea, înscris la o echipă de fotbal de juniori.