marți, iulie 5, 2022
banner babyboom
Acasă*Art Safari va fi deschis pe 1 Iunie, de Ziua Copilului

Art Safari va fi deschis pe 1 Iunie, de Ziua Copilului

Toți copiii au intrare gratuită, iar adulții beneficiază de 50% reducere, cu Family Ticket

  • Toată familia este invitată să descopere ARTA în Palatul Dacia-România, din strada Lipscani nr. 18-20, în centrul Capitalei;
  • Art Safari va fi deschis special de 1 Iunie și lansează Family Ticket, un bilet pentru întreaga familie. În această zi, toți copiii au acces gratuit la cel mai mare eveniment dedicat artei din țară, iar adulții care îi însoțesc beneficiază de 50% reducere la bilete;
  • La cea de-a 9-a ediție Art Safari, care se desfășoară până pe 7 august, vizitatorii pot vedea lucrări valoroase, printre care opere semnate de Picasso și Dali, dar și artă de patrimoniu de Theodor Aman și artă contemporană de Irina Dragomir;  
  • Pe lângă cele 5 expoziții, există și programul educațional Art Safari Kids, care cuprinde ateliere pentru copii și pentru întreaga familie.

„Copiii iubesc arta și muzeele! Vedem acest lucru în fiecare an la Art Safari Kids, așa că de ziua lor merită să facă ceea ce le place cel mai mult. Pentru ei deschidem Art Safari cu o zi înainte de programul nostru obișnuit (joi-duminică). Miercuri – 1 Iunie, de la ora 12:00 la ora 21:00, ne vedem în Palatul Dacia-România cu atmosferă de sărbătoare. Copiii de toate vârstele intră gratuit la Art Safari, iar pentru adulții care îi însoțesc – fie ei părinți, bunici, unchi sau mătuși, prieteni – avem o ofertă irezistibilă: 2 bilete la preț de 1. Ne bucurăm că de la an la an, micii vizitatori care ne trec pragul sunt tot mai mulți. Până acum, Art Safari a fost vizitat de 500 copii”, declară Ioana Ciocan, General Manager Art Safari.

Biletele Family pot fi achiziționate online pe https://tickets.artsafari.ro/e, dar și la intrare. Organizatorii recomandă achiziționarea biletelor online, pentru evitarea aglomerației de la poartă. La evenimentului de 1 Iunie de la Art Safari, vizitatorii se vor putea bucura și de înghețată oferită gratuit de Lidl România.

Art Safari Kids, locul în care copiii îi descoperă pe Picasso și Dali

Pe lângă programul expozițional, se derulează și Art Safari Kids, un program educațional care cuprinde ateliere de creație pentru copii adaptate vârstei acestora (de la 3 la 12 ani), dar și pentru întreaga familie. În cadrul acestei ediții, multe dintre atelierele de creație sunt inspirate de Picasso și Dali. Copiii vor avea ocazia să afle cine este marele Picasso și să meargă pe urmele Cubismului, dar și să descopere Suprarealismul și de ce este Dali atât de fascinant. Tot în cadrul atelierelor de creație, cei mici își pot confecționa măști pentru bal inspirate de picturile marelui maestru Theodor Aman, pot crea autoportretul cu animalul preferat, vor desena flori, anotimpuri, își vor crea coperți de carte și personaliza obiectele preferate. Biletele la Art Safari Kids pot fi achiziționate pe: https://tickets.artsafari.ro/kids

Art Safari poate fi vizitat în perioada 12 mai – 7 august 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), între 12.00 și 21:00. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate pe https://tickets.artsafari.ro/e, dar și la fața locului.

O vară plină de artă bună

Ca în fiecare an, maeștrii artei sunt foarte bine reprezentați la Art Safari. Vizitatorii au șansa de a vedea o expoziție-fenomen cu peste 150 de lucrări ale primului mare maestru al picturii românești, Theodor Aman. Aceasta cuprinde unele dintre cele mai valoroase opere din întreg Art Safari.

Pavilionul Muzeal „Theodor Aman. Primul artist român modern”, curatoriat de Elena Olariu și organizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, reunește opere ce surprind stilul de viață al elitei sociale și culturale românești din secolul XIX, descriind personalități ale epocii, evenimente mondene, întâmplări istorice, lumea satului, portrete feminine.

În Pavilionul Central „Picasso, Dali & Falla – Pălăria cu trei colțuri”, iubitorii artei descoperă arta grafică a lui Pablo Picasso și Salvador Dali, realizată pentru „Pălăria cu trei colțuri”- magnificul spectacol de balet cu care muzica lui Manuel de Falla și-a făcut debutul triumfal pe scena internațională.

La 100 de ani de la premiera din Paris a celebrui spectacol de balet, în 2022, spectacolul se mută în centrul istoric al Bucureștiului, în viziunea curatorului Óscar Carrascosa. Expoziția realizată în parteneriat cu Ambasada Spaniei și Institutul Cervantes îmbină desenul, pictura și muzica.

Fotografii spectaculoase din Germania de Vest versus Germania de Est, dar și fotografii realizate în România în perioada comunistă de către fotojurnalista germană Barbara Klemm pot fi admirate în cadrul Pavilionul Aniversar. Expoziția „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany”, curatoriată de Matthias Flügge, marchează 30 de ani de parteneriat germano-român în Europa și este organizată în colaborare cu Institut für Auslandsbeziehungen, ICR, Ambasada Republicii Federale Germania la București și Institutul Goethe.

Pavilionul Invitat „Marcel Iancu. Reconstruind artele România – Israel” este dedicat unui artist-fenomen al secolului XX, unul dintre personajele aflate în centrul mișccării de avangardă din România și din Israel. Expoziția cuprinde atât picturi, cât și mărturii ale practicii sale arhitecturale. Deși cunoscut drept autor al primelor „reședințe moderniste” din Bucureștiul interbelic, Marcel Iancu a fost și autorul unor construcții edilitare monumentale, precum spectaculosul complex de loisir al Ștrandului Kiseleff ori sanatoriul montan internațional de la Predeal, ambele reprezentate la Art Safari. Curatorul expoziției este Raya Zommer-Tal, iar parteneri ai Pavilionului sunt Janco Dada Museum, Ein Hod, Israel, Ambasada Israelului și Uniunea Arhitecților din România.

Pavilionul Contemporan „Roșu, galben și albastru”, al cărui curator este Alexandru Rădvan, expune operele superstarului artei românești contemporane Irina Dragomir. Imaginile artistei reprezintă fragmente ale universului propriu, pe care publicul este invitat să le descifreze în cheie proprie. În lucrările Irinei își găsesc locul mopuri, mături, pești de cristal, valuri, costume de latex bine întinse pe corp, secrete șoptite la ureche, personaje cu fața blurată ori acoperită pentru protejarea identității, dar și materiale textile. De cele mai multe ori, sub tonul ludic, se ascunde un fapt serios.

Despre Art Safari București Art Safari este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și susținut de Lidl, GLO și Deutsche Bank. Art Safari se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. Partenerul oficial Art Safari este BCR. Alături de expoziţiile curatoriate, organizate în București sau în străinătate, Art Safari promovează conținut educațional pentru toate vârstele, găzduind inclusiv ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate pentru copii și adolescenţi. Art Safari este un eveniment cultural unic în România ca structură, concept și amploare, care a înregistrat 231.000 de vizitatori în cele 8 ediții de până acum. Mai multe detalii: www.artsafari.ro.

ARTICOLE SIMILARE

Ministrul Alexandru Rafila anunță că vor fi repuse în funcţiune centrele de testare COVID, iar utilizarea măştii este recomandată în spaţii închise

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat, luni, că vor fi puse din nou în funcţiune centrele de testare COVID, accesibile mai ales la sfârşitul...

Rezultatele finale după prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2022 (după soluționarea contestațiilor): 75,2% – rata generală de promovare

Rata de succes la examen a crescut cu 5,4% pe ansamblul tuturor promoțiilor, comparativ cu rezultatele înregistrate în sesiunea iunie - iulie 2021 Rezultatele finale...

Biletele de tren se scumpesc de la 1 iulie

CFR Călători a anunțat că începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMT)...

Calvin Harris lansează pe 5 august albumul Funk Wav Bounces Vol. 2. Pe 30 iulie artistul va veni pentru prima dată în România, într-un...

Dua Lipa, Snoop Dogg, Pharell și Justin Timberlake sunt printre artiștii care se aud pe noul album Calvin Harris lansează mult așteptatul album Funk Wav...

Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2022): sinteza rezultatelor înregistrate după soluționarea contestațiilor

Ministerul Educației a publicat, joi, rezultatele finale înregistrate după soluționarea contestațiilor - sesiunea 2022  (14 - 17 iunie) - a examenului de Evaluare Națională a absolvenților de gimnaziu...

Crește din nou numărul cazurilor de COVID-19. Și numărul copiilor internaţi este mai mare

Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut seminifictiv în perioada 20-26 iunie, când au fost înregistrate 3.974 de noi infectări, faţă de perioada 13-19 iunie,...

Ce poveste și-a inventat o fetita ucraineana, pentru a face fata traumei. Salvati Copiii deschide primul centru de consiliere și informare pentru familiile refugiate...

La doar 7 ani, Viktoria a trecut prin experiența traumatizantă a războiului și a pierderii casei. Locuia cu mama și bunica ei în...

De frica unui nou val de COVID-19, țările europene iau în calcul reintroducerea restricțiilor

În unele țări din Europa, autoritățile analizează posibilitatea reintroducerii unor restricții menite să stopeze creșterea accelerată a cazurilor de COVID-19. Cea mai răspândită măsură este...

Gala Absolvenților UNATC 2022 – Arta unește inimile

9 zile, 74 de producții artistice, 285 de absolvenți, 439 de tineri artiști implicați, 10 săli de spectacol, 2 săli de cinema În perioada 1-9...

Urmându-și instinctul: povestiri anecdotice cu animale  

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Editura ARCB vă invită la lansarea cărții „Urmându-și instinctul: povestiri anecdotice cu animale”, semnat de E....

Rezultatele bune de la evaluarea națională, datorate și părinților care au asigurat pregătirea copiilor prin meditații

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că la rezultatele bune înregistrate la Evaluarea naţională şi Bacalaureat au contribuit şi părinţii care au asigurat pregătirea...

Trei noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate în România

Ministerul Sănătății anunță că trei noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate în România, fiind vorba despre trei bărbați cu vârste de 24...

De ce se ceartă românii în vacanță?

”Brusc, petrec prea mult timp în prezența partenerului” Planificată minuțios, prevăzută în bugetul familiei și îndelung așteptată, vacanța de vară se transformă de multe ori...

Educația nedreaptă: Sunt disparități mari între județe, elevii din rural au de trei ori mai puține medii de trecere la examenele naționale față de...

Rezultatele examenului de Evaluare Națională la clasa a VIII-a scot în evidență severa inegalitate de șanse în domeniul educației la care sunt expuși elevii...

Rezultate Bacalaureat: Rata de succes la examen a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, fiind cea mai mare din ultimii 10 ani (înainte...

Ministerul Educației a publicat, luni, 27 iunie, ora 10:00, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în...

Începe Caravana Akademia Kinderland, ediția 2022: școala mobilă de alimentație sănătoasă pentru copii ajunge în sudul țării

Caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă ajunge pentru prima dată în această vară în județele din sudul țării, în cadrul...

Ministrul Educației atrage atenția că doar 6% dintre elevi scriu perfect româneşte. Nici cu matematica nu stam prea bine!

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a semnalat că doar 6% dintre elevi au rezolvat integral corect un exerciţiu care viza scrierea corectă, la proba de...

Numărul mediilor peste 5, la Evaluarea Națională, este o maximă absolută în raport cu ultimii 10 ani – 82,3%

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că numărul mediilor peste 5 obţinute de elevi la Evaluarea Naţională a înregistrat în acest an "o...

Târgul liceelor din Capitală, sâmbătă şi duminică, la Colegiul Național ”Octav Enicescu”

Târgul de Oferte Educaţionale din Bucureşti va avea loc sâmbătă şi duminică, între orele 11,00 - 17,00, în incinta Colegiului Naţional "Octav Onicescu" din...

745 de locuri au fost scoase la concurs la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”

745 de locuri au fost scoase la concurs, anul acesta, pentru formarea ofiţerilor în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", cele mai multe...

Judeţul Cluj ocupă primul loc în ţară la evaluarea naţională

Judeţul Cluj se clasează pe primul loc în ţară la evaluarea naţională şi 17 elevi clujeni au obţinut media 10. "La nivelul judeţului Cluj, situaţia...

ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR, 24 – 26 iunie 2022, între orele 10.00 şi 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român vă aşteaptă la a doua ediţie a târgului ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR, organizat de vineri, 24 până duminică,...

Al șaselea caz de variola maimuței a fost diagnosticat în România

Este vorba de un bărbat de 40 de ani. Acesta s-a prezentat la o clinică medicală din București iar investigațiile de laborator au confirmat...

Cine zboară printre flori, în zig-zag de-atâtea ori?

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” anunță deschiderea unei noi expoziții temporare de fluturi tropicali vii, în sera din curtea muzeului. Dacă doriți...

Au fost afişate rezultatele la Evaluarea Naţională

Ministerul Educaţiei a afişat, joi, rezultatele la Evaluarea Naţională. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, între 16,00 - 19,00, dar şi vineri, în intervalul...

Rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate joi

Rezultatele la Evaluarea Naţională sunt afişate joi, 23 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Contestaţiile pot fi depuse joi (în intervalul orar 16,00 -...

Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava oferă cele mai multe de locuri fără taxă, în premieră

Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava (USV) va oferi, în anul universitar 2022- 2023, candidaţilor din regiunea de Nord-Est, care doresc să îşi înceapă...

Studiu: 56% dintre români consumă aproape zilnic carne, în timp ce 34% optează regulat pentru produse pe bază de plante în alimentația lor

Danone România anunță rezultatele celui mai recent studiu privind interesul și comportamentul de consum al românilor în ceea ce privește produsele pe bază de...

David Popovici, campion mondial, la natație, la 17 ani

La doar 17 ani, David Popovici a devenit campion mondial la natație seniori, în proba de 200 metri liber, la Campionatul Mondial din Ungaria,...

Expoziție științifică unică în țară, la Dino Parc Râșnov – „Păsările, urmași ai dinozaurilor?”

Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și muzeu în aer liber, a inaugurat o expoziție unică în România:...
dentist

Ultimele stiri

Cele mai citite