Pandemia de coronavirus care se încăpățânează să bulverseze întreaga lume pare să mai împovăreze oamenii cu încă o problemă de sănătate.

Chiar dacă nu este vorba despre o afecțiune direct provocată de coronavirus, ci una implicită, se pare că specialiștii au descoperit că este o problemă de sănătate serioasă și care trebuie tratată cu atenție, deoarece afectează în special copiii.

Oftalmologii germani preconizează că numărul copiilor cu miopie va creşte ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Motivul ar fi acela că din cauza carantinei și a închiderii școlilor, copiii sunt nevoiți să stea mult prea mult timp în casă și să lucreze sau să se distreze cu ajutorul dispozitivelor electronice. Oftalmologii se aşteaptă la o creştere a numărului copiilor care dezvoltă miopie.

“Este de aşteptat ca numărul copiilor cu miopie să crească în pandemie din cauza petrecerii excesive a timpului în faţa ecranelor telefoanelor mobile şi a tabletelor de la o distanţă redusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Oftalmologilor (BVA), Ludger Wollring, scrie Agerpres.ro.

“Nu avem date în acest sens, însă studiile anterioare sugerează acest efect”, a mai spus el.

Pentru a preveni miopia la copii, lumina zilei este un factor important, a spus Ludger Wollring. Chiar şi lumina slabă a zilei este mai bună decât lumina artificială, a subliniat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.