Vaccinarea pentru categoria de vârstă 12-17 ani va începe în România de luni, 2 august, și se va realiza cu Moderna, după procedurile deja stabilite și pentru celelalte categorii de vârstă, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. Potrivit acestuia, platforma pentru realizarea programărilor urmează să fie optimizată, iar imunizarea se va face în două doze, la interval de 28 de zile, în toate centrele în care există vaccin de la Moderna.

“Din data de 2 august în România se va putea vaccina cu vaccinul de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani. În aceste zile se optimizează platforma națională de programare, care să permită începând cu 1 august programarea celor care doresc”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, marți, în conferința de presă.

Gheorghiță a precizat că procedurile sunt similare cu populația de peste 18 ani, respectiv administrarea a două doze la interval de 28 de zile, iar consimțământul adulților este obligatoriu.

Procedura de imunizare va avea loc în centre unde există vaccin de la compania Moderna şi în cabinetele medicilor de familie, a mai precizat coordonatorul CNCAV.

Pe 23 iulie Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat extinderea indicației de administrare a vaccinului de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani.

Administrarea vaccinului Spikevax (Moderna) la grupa de vârstă 12-17 ani se va face similar ca la persoanele de peste 18 ani, adică două injecţii administrate în partea superioară a braţului, la un interval de patru săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.