Elevii de clasa a XII-a nu vor mai susține anul acesta la Bacalaureat probele de competențe lingvistice de comunicare în limba română, cele de comunicare în limba maternă, de competențe digitale și într-o limbă străină, ci vor fi echivalate. Ordinul privind modul în care se vor face recunoașterile acestor probe a fost publicat joi în Monitorul Oficial si poate fi studiat AICI.

Situația de anul acesta este asemănătoare cu cea de anul trecut, când probele de competențe de la bacalaureat au fost echivalate, iar metodologia de echivalare și recunoaștere a nivelurilor de competență folosește un model similar cu cel de anul trecut.

Înscrierea la examenul de bacalaureat 2021 are loc începând cu 31 mai până pe data de 4 iunie. Probele încep pe 28 iunie.

Nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă la examenul național de bacalaureat 2021 se stabilește în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la disciplina limba și literatura română/limba și literatura maternă.

Nivelurile de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă acordate:

– nivelul „utilizator mediu” pentru media cuprinsă între 5 și 6,99;
– nivelul „utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
– nivelul „utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Competențele în limbă străină Bacalaureat 2021

Nivelul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională din cadrul probei C la examenul național de bacalaureat 2021 se stabilește prin echivalarea nivelului de competență lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la limba modernă de circulație internațională aleasă pentru susținerea probei.

Nivelul unic de competență se acordă conform următoarei grile:

– calificativul A1 pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
– calificativul A2 pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
– calificativul B1 pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
– calificativul B2 pentru media cuprinsă între 8,5 și 10.

Competențele digitale Bacalaureat 2021

Nivelul de competență digitală din cadrul probei D la examenul național de bacalaureat 2021 se stabilește calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat la disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a.

Nivelul de competență digitală se acordă conform următoarei grile:

– nivelul „utilizator începător” pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
– nivelul „utilizator de nivel mediu” pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
– nivelul „utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
– nivelul „utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Dacă candidatul nu a făcut TIC/informatică în liceu

Candidații la examenul național de Bacalaureat 2021 care nu au studiat disciplina Tehnologiei informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a și/sau a X-a, pentru stabilirea nivelului de competență digitală se calculează media aritmetică a mediilor anuale obținute la disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor sau echivalentă acesteia pe parcursul învățământului liceal sau profesional.

Candidații care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor digitale — proba D din cadrul examenului de bacalaureat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.