Prim-vicepreşedintele PMP, Cristian Diaconescu, pune în dezbatere publică o propunere venită din partea profesorilor şi a părinţilor – aceea de efectuare în această perioadă a ‘vacanţei mari’ şi recuperarea procesului de educaţie în vară, astfel încât să se depăşească cu bine perioada gripei sezoniere şi să se concretizeze o serie de măsuri sanitare aflate în lucru.

“Am primit semnale numeroase din partea profesorilor, dar şi a părinţilor preocupaţi atât de sănătatea copiilor, cât şi de calitatea actului educaţional. Cei cu care am discutat, înţelegând situaţia complicată prin care trece societatea, au o propunere simplă adresată autorităţilor – mutarea în această perioadă a ‘vacanţei mari’, urmând ca recuperarea procesului de educaţie să se realizeze pe perioada verii. Astfel, se va ieşi din perioada gripei sezoniere şi s-ar putea concretiza o serie de măsuri sanitare care astăzi sunt în lucru. Ar fi în discuţie câteva săptămâni până la obişnuita vacanţă de iarnă”, scrie joi Diaconescu pe pagina de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.