Normele privind achiziţia de calculatoare de către elevii proveniţi din familii cu venituri mici, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat normele metodologice pentru aplicarea Legii privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare de către elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri mici, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

“Pentru a sprijini copiii care în această perioadă desfăşoară lecţiile în sistem online, Guvernul a aprobat o hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea legii privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, aşa-numitul program ‘Euro 200’. Potrivit acestor reglementări, pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare, aceştia pot cere bonuri, (…) elevii care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maxim 250 de lei. Pot aplica elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular în vârstă de până la 26 de ani. Bonul reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro şi este, repet, destinat achiziţiei de calculatoare”, a declarat Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria, unde a anunţat o serie de măsuri decise de Guvern în şedinţa de joi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *