La inițiativa ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, în ultimele două săptămâni au avut loc mai multe întâlniri interministeriale pe tema asigurării transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu.

Astăzi, la sediul ministerului, a avut loc o nouă întâlnire de lucru convocată de ministrul Monica Anisie. Au răspuns invitației domnul Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, domnul Ionel Scrioșteanu, secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, însoțiți de echipele tehnice, precum și reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și ai Asociației Elevilor din Constanța.

În cadrul întâlnirii au fost convenite următoarele:

Pe termen scurt, pentru a debloca situația decontării transportului elevilor, este necesară emiterea unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Modificarea este necesară pentru a pune în concordanță legislația cu decizia Curții Constituționale a României, care a statuat că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.

Ulterior, în termen de 30 de zile, se va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport și să prevadă noi tarife maximale;

Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară, sens în care ministerele implicate vor elabora un proiect de act normativ.

Elevii au confirmat participarea la întâlnirea de lucru de săptămâna viitoare, care are drept temă discutarea hotărârii de Guvern menite să abroge HG 863/2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.