Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, scrie pe pagina sa de Facebook că viitorii părinţi trebuie să facă dovada unui loc de muncă, a unei locuinţe stabile sau o situaţie financiară acceptabilă.

Alte reguli se referă la nivelul de educaţie şi la vârsta viitorilor părinţi.

Cine nu îndeplineşte aceste condiţii – spune primarul oraşului Târgu Mureş – dar face totuşi un copil, acesta ar trebui să-i fie luat de stat şi să fie dat înapoi părinţilor, doar când condiţiile stabilite vor fi îndeplinite.

Primarul Dorin Florea spune că nu oricine ar trebui să facă un copil, având în vedere că mulţi fac copiii doar pentru a încasa alocaţia şi dă exemplu comunitatea de romi din Târgu Mureş.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după declarațiile primarului din Târgu Mureș pentru discurs de ură pe criterii de clasă socială și etnie, a declarat pentru HotNews.ro, șeful CNCD, Asztalos Csaba.

„Lipsa dezbaterilor publice și a discuțiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern și alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate. Așa se întâmplă și în cazul legislației privind acordarea indemnizației de creștere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinței de a avea un copil, însă populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă.

De mai bine de șase ani, am atras atenția asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează. Reiau acest subiect și propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri:

– dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile;
– situație financiară acceptabilă;
– un nivel de educație minim stabilit prin lege;
– vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc.

În cazuri exceptionale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare ( igienă, educație, hrană). În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea însă posobilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute mai sus.

Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc. Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție.

Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureș pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reușit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus.”, susíne primarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.